Norul de cenusa, luna neagra si flacara violet

Norul de cenuşă de a cărui existenţă am fost alertaţi cu toţii a eşuat într-un clişeu verbal. Românii au folosit atât de mult această expresie în ultimele zile încât s-a uzat, s-a golit de conţinutul alarmant şi a devenit o simplă expresie verbală.

Nimic nou, pentru că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul altor fenomene naturale, astrologice sau ezoterice. Şi mă refer aici la eclipsă, luna neagră sau mercur retrograd şi la flacăra violet. Fără să cunoaştem foarte multe despre aceste fenomene, expresiile lor verbale ne-au intrat în limbajul uzual în perioada producerii lor, astfel încât am ajuns să le folosim la tot pasul, fără a mai conştientiza adevăratul lor sens. Dacă te durea capul, erai nervos sau avei pur şi simplu ghinion în perioada când soarele urma să fie acoperit de lună spuneai simplu: „E de la eclipsă". La fel şi cu luna neagră sau mercur retrograd. Ce să mai spunem de flacăra violet, despre care am auzit şi am răsauzit de la alegerile prezidenţiale încoace. Este ciudat cum, deşi nimeni nu a văzut-o, toată lumea - până şi demnitarii - vorbea despre ea. Familia Geoană a făcut chiar câteva declaraţii în care spunea că ar fi simţit câteva din semnele influenţei ei. Deşi discursurile despre flacăra violet sau violetă s-au stins, ea încă mai „pâlpâie" prin glumele inventate de români. Aşa şi cu norul de cenuşă. Auzind încontinuu la ştiri despre norul de cenuşă care „se îndreaptă către România", „este deasupra ţării", „a trecut spre vecinii ruşi", „a închis traficul aerian", „ne ameninţă sănătatea", „poate provoca ploi acide" etc, m-am trezit spunându-i unei prietene cu care nu m-am văzut de ceva timp: „Te-a înghiţit norul de cenuşă?" M-a amuzat situaţia şi dintr-o dată situaţia nu a mai părut aşa gravă, aş putea spune catastrofală sau apocaliptică, după descrierile de la televizor. Norul fioros şi cenuşiu a părut deodată, un norişor zglobiu, pus pe făcut boacăne prin aeroporturi şi prin viaţa cetăţenilor care-şi mai permit vacanţe, dar nu au parte de ele. Nu ştiu cât de serioasă este situaţia cu vulcanul din Islanda, însă ştiu şi cred că planeta este un uriaş ecosistem, dotat ca oricare sistem, şi cu mecanism de autoreglare. Poate tocmai asta este ce îi sperie pe mulţi. „Vai, dar ce înseamnă autoreglare? Ce presupune? Cu ce riscuri? Cu ce costuri?", ar putea striga mulţi. Primii sunt cei pentru care „natura" e ceva abstract, cei care cred că rezervele de apă, energie, oxigen sunt infinite. Să lăsăm deci natura să-şi regleze „digestia" - aşa cum spune reclama - şi să nu ne mai facem atâtea griji, că şi aşa avem destule. Nor, nenor, vulcan, nevulcan, viaţa merge înainte, cu sau fără întârzieri prin aeroporturi.