Nu mai pot cu atata „porno"

Pe sistemul „piticul porno", „profesoara porno" şi câte şi mai câte altele, săptămâna trecută am avut parte de două exemple grăitoare din această categorie, exemple ce par, din punctul meu de vedere, a fi o palmă pe obrazul societăţii care îşi târăşte zilele în umbra aşa-zisei industrii porno. „Călugărul porno" şi „mămica porno" au fost cele două noutăţi „lansate" în lumina reflectoarelor pe „micile ecrane" sau în paginile cotidienelor. 

De menţionat, totuşi, că niciuna din cele două noi vedete nu şi-a dorit acest statut. Cel puţin din punctul meu de vedere, tocmai de aceea reprezintă o palmă: pentru că aceste situaţii sunt anomalii, ciudăţenii ale naturii, care s-au născut în sânul unei societăţi ce glorifică, mediatizează, caută şi promovează cam tot ce este de natură pornografică. Nu spun, Doamne fereşte, că aşa ar fi numai la noi, la români, iar în alte ţări, pe alte meleaguri, nu s-ar petrece la fel. Dumnezeu ştie ce se întâmplă şi acolo. În orice caz, referitor la situaţia cu „mămica porno", mai precis, femeia de 25 de ani care şi-a violat băieţelul de şase ani în timp ce tatăl acestuia filma totul, cel puţin îmi place să cred că nu şi-a dorit acest statut. Îmi place să cred că înregistrarea respectivă nu urma să apară pe nu ştiu ce site, aşa cum au apărut alte filme porno cu minori, îmi doresc din tot sufletul să cred că horrorităţile din casa respectivă urmau să rămână închise acolo. În sensul acesta spun că, poate, femeia în discuţie nu şi-a dorit statutul de mămică porno şi că este un produs al societăţii în care trăim şi, mai ales, al minţii sale bolnave. Pentru că nu pot să-mi imaginez o mamă care, conştient, i-ar face aşa ceva copilaşului ei. Chiar admiţând posibilitatea să fi fost ameninţată de concubin pentru a face asta, aşa cum a susţinut monstrul de mamă, din boxa arestaţilor. Ce mamă ar prefera să-şi traumatizeze pe viaţă copilul, de frica iubitului? Ce suflet ar avea acea mamă care ar prefera să-şi sacrifice copilul, sânge din sângele ei, mai degrabă decât să se pună pe sine în pericol? Îmi vine greu să cred că există astfel de mame, totuşi. Revenind la „călugărul porno", mărturisesc că şi despre el prefer să cred că este doar o victimă a societăţii în care trăim, un accident, un prizonier al propriilor sale pofte, că este nimic mai mult decât o paranteză în viaţa monahală. Prefer să cred că nu toţi monahii, sfinţii părinţi, călugării sunt aşa. Că el este excepţia. Şi mai cred că nici el nu şi-a dorit statutul de „călugăr porno". Cu toate acestea, iată că avem două produse noi, probabil primele dintr-un lung şir de palme pe care societatea o să le tot primească, urmare a „politicii" de mediatizare şi glorificare a pornografiei pe care o tot promovăm.