Operatie reusita, pacient decedat!
Operatie reusita, pacient decedat!Numai anul trecut au fost înregistrate, la nivel naţional, peste 400 de dosare de malpraxis, judeţul nostru aflându-se prin cele „frunţase" la acest capitol.
Nu m-a mirat să aflu săptămâna aceasta că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a ajuns din nou în atenţia Colegiului Medicilor din România. Şi acest lucru se „datorează" unui medic care a uitat jurămintele lui Hipocrat... Mă refer la cazul adolescentei de 15 ani care a murit în urma unui chiuretaj. Voi încerca să relatez încă o dată cazul pe scurt...
Luni, la orele prânzului, adolescenta, însărcinată în 14 săptămâni, s-a prezentat la urgenţa spitalului cu un avort incomplet şi curgeri masive de sânge. Seara, în jurul orei 23.00, fata a suferit o întrerupere de sarcină, iar medicul ginecolog a constatat că fătul este mort. La patru ore după chiuretaj, mai precis în jurul orei 3.00 dimineaţa, fata a decedat, iar din primele date reiese că aceasta a suferit o ruptură uterină şi un şoc hemoragic. Întrebarea este următoarea: ce s-a întâmplat în cele 11 ore de când a ajuns la spital şi până a fost chiuretată? Dacă situaţia de faţă nu prezintă cu adevărat o urgenţă medicală, atunci în ce situaţie trebuie să te afli ca să nu te lase să sângerezi timp de 11 ore? Mă gândesc că în cazul în care medicul respectiv i-ar fi oprit hemoragia la timp, i-ar fi putut salva viaţa, iar adolescenta ar fi trăit în momentul de faţă. Poate şi fătul...
Actualmente, doctorul în cauză este cercetat de poliţişti pentru ucidere din culpă, iar de Colegiul Medicilor din România pentru malpraxis. Însă o sentinţă nu o va mai aduce înapoi. Iar medicii vor continua să comită în continuare abateri deontologice grave.
Să derulam puţin timpul cu doi ani şi să ne amintim de alt medic din Constanţa care a fost acuzat de moartea unei tinere de 17 ani, de la un centru pentru minori. Adolescenta, care suferea de afecţiuni psiho-motorii severe, a ajuns la spital cu simptome de tulburare digestivă. Medicul a tratat-o în ambulatoriul spitalului şi a trimis-o înapoi la centru. La câteva ore însă, fata a murit.
Oare când ne vom putea bucura de un sistem medical de calitate, în care să putem avea încredere, pe care să ne putem baza că ne vom însănătoşi şi nu vom ajunge la complicaţii? Până atunci, şpaga ţine medicina pe linia de plutire, iar bolnavii în viaţă... Sau poate nu!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- gigel 08 May, 2010 08:46 taica-miu a fost ciuruit la cotul donului si apoi operat intr-un spital german la lvov,in 1942, in conditii de razboi si a murit in 1997 din alte cauze !..dar nemtii aveau mediciadevarati, nu macelari pusi pe agoniseala!