Paranoia

Of, ce zi ingrozitoare! Dupa o noapte dormita pe jumatate, te strecori usor in redactie ca sa nu iti reproseze iar sefa ca ai intarziat. Abia reusesti sa te asezi la un calculator si usa se deschide si intra un individ care intreaba de tine. Pare curtenitor, pana ii spui ca tu esti. Din acel moment devine agresiv verbal si ca gestica. El incepe sa tipe si sa gesticuleze, ca materialul pe care l-ai scris nu este adevarat, ca nu ai martor si ca te va actiona in instanta. Cunoaste el pe nu stiu cine si te pune sa platesti cateva sute de milioane de lei. Este unul dintre cei patru taximetristi despre care ai scris in urma cu cateva zile. Ei nu au vrut sa te ia cu masina pretinzand ca distanta este prea mica si nu merita efortul. Iar daca tii neaparat totusi, trebuie sa platesti cat iti cere el. Acum, unul dintre cei patru taximetristi vine si iti reproseaza ca il evita clientii din cauza articolului din ziar. Ajutat de ceilalti colegi, ba chiar si de directorul ziarului, reusesti sa il convingi pe taximetristul furios sa isi vada de treaba lui. Dupa ce scapi, te mai gandesti un timp la toata povestea, mai ales ca in Constanta circula multe povesti deloc flatante despre unii taximetristi, iar pe unele le-ai probat personal. Dupa-amiaza, suna telefonul din redactie si secretara iti spune ca te cauta "Alexandra". Nu prea stii care Alexandra, dar ridici receptorul si te intampina o voce calda, cu accent ardelenesc: "Alo, buna, sunt Alexandra si trebuie sa iti inmanez personal un cadou". In continuare, ea pretinde ca nu stie ce este in cutie si ca nu iti poate spune cine ti l-a trimis, doar ca trebuie sa ti-l dea chiar in acea zi. Accepti si o intrebi daca nu poate veni la redactie, dar nu prea cunoaste orasul, caci nu este de aici. Stabiliti pana la urma sa va intalniti in fata catedralei, caci acest loc ii este cunoscut. Si de aici incepe paranoia. Te gandesti ca ti se intinde o cursa, iti amintesti de povestea cu taximetristul si creezi un adevarat scenariu in mintea ta. In povestea asta te mai ajuta si colegii. O fi o bomba sau cine stie ce alt pericol, trebuie sa iei masuri de precautie. Zis si facut: suni la firma de paza Kokkai, care a ajutat in multe situatii limita redactia. Discuti cu un bun prieten pe care il ai acolo si te sfatuiesti. El este de parere ca e bine sa fii prevazator si se ofera sa vina impreuna cu un coleg pentru a te proteja. Cativa colegi din redactie merg si ei cu tine. Ajungi in fata bisericii si astepti. Exact ca in filme, baietii de la Kokkai asteapta momentul, sunt gata sa sara. Colegii tai se prefac ca sunt turisti care vorbesc despre ruinele de langa catedrala, dar in realitate tin sub observatie campul de lupta. Prin fata bisericii trec multe masini. Te uiti dupa fiecare, cautand un suspect. Incepe slujba, tu te uiti la ceas - ai ajuns totusi prea devreme. La un moment dat, te gandesti ca o fi o farsa a vreunui amic si ca nu va veni nimeni. Dar iat-o ca apare. Adolescenta, imbracata de sezon, nu ai mai vazut-o niciodata. In mana tine un ambalaj ca cele de la cofetarie, in care se pun prajiturile. Baietii de la Kokkai rad din masina gandindu-se ca au venit degeaba. Tu insa esti circumspect. Te apropii, o intrebi daca este "Alexandra", ea spune ca da si iti intinde pachetul. Tu intrebi ce este inauntru, ea spune ca nu stie si ca trebuie sa il deschizi singur. Cu toate ca povestea se indreapta spre un deznodamant comic si colegii incep sa rada, inca te temi. Pana la urma, deschizi pachetul si gasesti inauntru doua prajituri care par delicioase si un bilet pe care o fata ti-a facut o dedicatie. Intre timp, "Alexandra" pleaca putin speriata, intrebandu-se de ce este nevoie de o armata de oameni pentru doua prajituri, tu ramai si te amuzi, se fac poze. Baietii de la Kokkai rad in hohote, in fond mai bine ca nu s-a intamplat nimic, oricum ai vrut sa fii in siguranta. La redactie, ii provoci pe colegi sa guste din prajituri, dar nimeni nu indrazneste sa se apropie de ele, desi enigma fusese dezlegata.