Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:06 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentari cu aplecare spre cele sfinte

ro

28 Jan, 2013 22:53 3012 Marime text
ada_codau_NOU.jpgDin cele zece amendamente depuse la Legea bugetului de stat de senatorul PDL Gigi Chiru, trei se referă la lăcaşurile de cult din Constanţa. La trei biserici, deci. Deputatul Dănuţ Culeţu a anunţat, ieri, că a solicitat, şi el, bani pentru o biserică din Constanţa. Mişcare deloc surprinzătoare. Din contră, a fost chiar previzibilă. În timpul cursei electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, liberalii Puiu Haşotti şi Mihai Lupu şi-au făcut campanie inclusiv pe calendare de perete. Acestea din urmă înfăţişau biserici din colegiile celor doi parlamentari. Dar nu orice biserici, ci acelea care au fost restaurate, renovate, numai bune de pozat. Bisericile de revistă, de care ţi-ar fi mai mare dragul.

Aşadar, Biserica. Instituţia în care, se pare, românii au cea mai mare încredere. Purtătoarea unui capital electoral considerabil, Biserica este aceea la care aleşii neamului (nici nu mai contează la a câta redistribuire) apelează ori de câte ori au nevoie pentru a aduna nişte voturi, pentru a-şi atrage o categorie anume de electorat. De parcă noi, cei care i-am ales - dacă i-am ales -, i-am fi ales pentru a sluji interesele ecleziastice, pentru a ridica turle, pentru a ctitori mănăstiri.

Amendamentele pentru biserici sunt o practică la îndemâna oricărui deputat şi senator. Sunt cea mai facilă cale de a ajunge la un alegător. Ce uită, însă, parlamentarii constănţeni este faptul că judeţul rămâne încă la ani lumină depărtare de civilizaţie, de secolul XXI. Pentru că mediul rural zace în continuare în noroi. Pentru că sistemele de canalizare şi alimentare cu apă rămân simple şi comode promisiuni electorale. Pentru că haznaua din fundul curţii ţine încă loc de baie. Pentru că unii dintre ţărani merg şi acum pe jos până la cel mai apropiat dispensar. Să tot fie, în unele cazuri, vreo zece kilometri. Dar nu merg oricând, ci doar o zi pe săptămână, atunci când „aterizează" medicul de la oraş.

Pentru că şi astăzi există copii care merg la şcoală prin hârtoape, cu cine ştie ce microbuz supraîncărcat, în condiţii mizerabile.

De-aia mă enervează, mă scot din sărite amendamentele astea „de sertar". Fiindcă deputatul şi senatorul, din orice partid ar fi, ar trebui să facă legi prin care să reformeze sistemul de sănătate, sistemul de învăţământ şi administraţia. Nu aia centrală, în care numărul secretarilor de stat variază, în funcţie de interese, de la trei la patru. Ci aia de jos, din judeţ. Aia de care se lovesc oamenii în fiecare zi. Aia deficitară, absurdă, tâmpită.

Constanţa nu duce lipsă de biserici. Dar ar putea să ducă dorul unor parlamentari fără aplecare spre cele sfinte.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii