PD-L - provocări vechi, tentaţii noi

14 decembrie: Camera Deputaţilor a respins, cu 109 voturi contra şi 99 de voturi pentru, cererea DNA de urmărire penală în cazul Monica Iacob Ridzi. Dosarul în care fostul ministru al Tineretului şi Sportului este acuzat de încheierea unor contracte de servicii fără organizarea unor proceduri de atribuire şi de încălcări ale dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice a rămas blocat în Parlament pentru cel puţin zece luni. Rezultatul este, fără îndoială, dezastruos pentru PD-L. Vă propun câteva interpretări în plan extins:

Premierul Emil Boc declara, cu ocazia asumării răspunderii de către guvern pentru legile privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, că, spre deosebire de 2010, care a fost "anul constrângerilor", 2011 va fi "anul dezvoltării, al creşterii economice şi al consolidării reformelor structurale". Această perspectivă optimistă a fost categoric combătută de către partidele din opoziţie, dar a fost formulată (chiar dacă nuanţat şi cu unele rezerve) şi de către preşedintele Traian Băsescu şi de către şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. Dacă ipoteza unui 2011 mai bun, sub impulsul depăşirii punctului critic al crizei economice şi al deciziilor luate de către Executiv în direcţia limitării cheltuielilor bugetare, se confirmă, acest lucru poate fi echivalent cu substituirea temei centrale de dezbatere în viaţa politică românească şi, implicit, cu apariţia unei noi provocării de referinţă pentru PD-L. Câteva explicaţii:
Există răgaz suficient pentru formaţiunile politice aflate la putere, până în 2012 - an electoral -, pentru a atenua o parte din efectele pe alocuri devastatoare în plan social ale crizei. În mod cert, procesul va fi anevoios, însă are şanse de reuşită. Însă experienţa alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din 2004 a pus în lumină faptul că puterea poate fi pierdută şi în condiţii de performanţă economică. Punctul sensbil, fatal pentru PSD în acel moment: corupţia.
Oarecum izolat în ultimii ani, PD-L a fost nevoit să inoveze pentru a câştiga puterea. Acest efort, permanent şi substanţial, a avut ca rezultate pozitive repoziţionarea ideologică - ocuparea polului de dreapta al spectrului politic românesc în dauna PNL -, întemeierea unor spaţii consistente de dezbatere publică, naşterea unor proiecte de reformă, simpatia şi chiar adeziunea multor intelectuali, în fine, transformarea într-o structură organizaţională dinamică şi eficientă. În această tendinţă poate fi integrată, bunăoară, şi recenta propunere a europarlamentarului Monica Macovei, privind introducerea unor criterii de integritate în statutul partidului. Să ne imaginăm ce efect ar avea adoptarea unei asemenea decizii de către PD-L: celelalte formaţiuni ar fi obligate la mutări similare. Mecanismele de selecţie ale liderilor politici vor trebui redefinite.
Din nefericire, exerciţiul puterii pare că retrezeşte în PD-L nostalgiile deformărilor structurale ale FSN-ului, din care se trage. Tentaţiile şi abuzurile sunt, pe moment, mai facile şi mai fructuoase decât conservarea spiritului care a transformat partidul în principala forţă politică a ţării. Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu sau Traian Ungureanu au devenit peste noapte, din purtători de mesaj şi de idei ai democrat-liberalilor, personaje marginale. Cazul Monica Iacob Ridzi (în care cu siguranţă numeroşi democrat-liberali au votat, din solidaritate sau din reflex bolnav, în favoarea colegei lor) pare că închide o etapă şi că deschide un simptom.