Plaja virgina, strabatuta de Jeep-uri

„La marginea unui sat sărăcăcios din judeţul Constanţa, o plajă la fel de modestă atrage anual doar o anumită categorie de turişti, cum le place localnicilor să precizeze. Pe plaja satului Vadu este ... linişte şi pace". Aşa titra un cotidian naţional. În 2006.

Acum, totul parcă aparţine unei alte lumi. În niciun caz a uneia unde vietăţile fac legea, unde nisipul este fin şi neatins de pet-uri, iar maşinile nu sunt turate cât mai aproape de mare. Ştiu, e un subiect pe care s-a făcut mult tam-tam. Dar, din păcate, tam-tam-ul nu a ajuns la urechile cui trebuie. Ci doar la cele ale turiştilor care îşi iau saci menajeri după ei şi au grijă să nu şi lase gunoaiele împrăştiate pe plajă, ale celor care au bunul simţ de a-şi lăsa maşina la marginea plajei. Adică, la puţine.

Din păcate, am descoperit plaja de după Vadu, când o iei spre Grindul Chituc, de abia vara trecută, când nu mai era de mult un loc neexplorat. Chiar şi aşa nu şi-a pierdut din frumuseţe şi continuu de atunci să merg acolo. De fiecare dată încerc să-mi pun cortul cât mai departe de al altora pentru a mă simţi în sălbăticie, pentru a mă simţi pe plaja aceea virgină pe care o tot caut, dar tot timpul mi-au luat-o alţii înainte. Mi-au luat-o cu Jeep-urile. Şi nu pe drumul de ţară, ci direct pe plajă. Mi-au luat-o, culmea, chiar şi cu skyjet-urile. Au pătruns în locul unde mersesem să mă relaxez şi au profanat liniştea ariei cu manele. Nu foarte multe, într-adevăr. Dar îndeajuns pentru a strica decorul natural şi pentru a-i da aerul de oraş îmbâcsit de necivilizaţi.

Tot pe plaja de acolo nu am întâlnit doar oamenii necivilizaţi, dar şi resturile de la petrecerile lor ce au distrus frumuseţea naturii. Mă consolez cu faptul că, cel puţin acum, nu sunt la fel de multe ca în alte părţi. Dar nu pot accepta că sunt înconjurată de oameni care nu au nici cea mai vagă idee despre cât de mult rău fac neluându-şi pet-urile după ei. Îmi aduc aminte că atunci când am făcut trasee în munţii Retezat, în parcul naţional, mi-am cărat pet-urile şi conservele, agăţate într-o pungă de rucsacul de munte, deşi greutatea era mare, iar urcuşul dificil. Dar a trebuit să o fac şi pe asta. Din respect pentru munte. Din respect pentru mine, de fapt. Nu era niciun spaţiu amenajat, iar tot gunoiul trebuia să-l cari cu tine la întoarcere. Şi am făcut asta. Dar mi-a picat faţa când, într-un camping la care se putea ajunge şi cu maşina, am văzut o parcare plină nu de maşini, ci de gunoaie. În inima muntelui. La fel ca şi în Grind, unde îşi turau ditamai Jeep-urile prin nisip şi se distrau cu skyjet-urile în aria protejată, i-a durut în cot de natură.