Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plecat prea devreme dintre colegi Poliţia Constanţa - o săptămână fără comisarul şef Dănuţ Pisică

ro

24 Feb, 2013 23:07 3191 Marime text
Ionut-Zagoneanu.jpgSe spune că timpul le vindecă pe toate. Însă, zicala nu are aplicabilitate în toate cazurile. S-a împlinit o săptămână de când comisarul şef Dănuţ Pisică, adjunctul Poliţiei Municipiului Constanţa, a plecat de lângă noi, lipsa lui fiind simţită mai mult ca oricând în Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa. Colegii şi toţi cei care l-au cunoscut pe comisarul şef Pisică, dar mai ales cei care au fost sprijiniţi şi ajutaţi de el de-a lungul timpului sunt departe de a depăşi durerea despărţirii şi locul lăsat gol.

Poliţia constănţeană a suferit o gravă şi, mai ales, neaşteptată lovitură săptămâna trecută: la numai 47 de ani, comisarul şef Dănuţ Pisică, adjunctul Poliţiei Municipiului Constanţa, s-a stins fulgerător din viaţă. Doborât de un infarct survenit din senin, într-o banală zi de sâmbătă, aflat în timpul liber, comisarul şef a fost internat în aceeaşi zi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. 24 de ore, toţi oamenii care l-au cunoscut şi l-au iubit s-au rugat pentru el. Soarta însă a fost nedreaptă: duminică după-amiază, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor, adjunctul Poliţiei municipiului Constanţa s-a stins din viaţă. În jurul orelor 15.00, medicii au constatat decesul. Îndureraţi de vestea venită de la spital, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, dar şi colegii comisarului şef, i-au adus un ultim omagiu în biroul pe care l-a ocupat cu demnitate ani în şir. Dănuţ Pisică a intrat în Poliţie în anul 1987 şi a ocupat postul de şef al Serviciului de Ordine Publică, apoi pe cel de ofiţer specialist cercetări penale, şef al Secţiei 1 de Poliţie Constanţa şi, în final, funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Constanţa, pe care a părăsit-o o dată cu moartea. În urmă cu exact o săptămână, sute de oameni au venit la Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, pentru a-şi prezenta respectul faţă de un adevărat profesionist. În ziua următoare, zidurile Catedralei s-au dovedit neîncăpătoare pentru cei care veniseră să-şi ia rămas bun şi să-l conducă pe ultimul drum pe comisarul şef. În tot acest timp, în ediţiile online ale cotidienelor, constănţenii - oameni obişnuiţi sau foşti colegi de muncă - şi-au transmis respectul şi aprecierea faţă de cel care a fost adjunctul Poliţiei Municipiului, dar mai ales ales regretul faţă de plecarea sa prematură. La o săptămână de la despărţirea definitivă de comisarul şef Dănuţ Pisică golul lăsat de plecarea lui între colegi, prieteni şi rude este unul imens. Şi probabil că aşa va fi şi rămâne, multă vreme de acum înainte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii