Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:20 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presa si politica - crima si pedeapsa

ro

02 Oct, 2009 03:07 1252 Marime text

andreea_editorial.jpgRolul de formator al opiniei publice a alăturat presa politicii, în forma celei de-a patra putere în stat, cu titulatura onorifică de „câine de pază " al societăţii democratice. În acest context nuanţat, politica se situează în dualitate: pe de o parte se pretinde stăpânul „câinelui comunitar", pe care şi l-ar dori eutanasiat, iar, în contrarietate, se teme că „lătratul" i-ar putea doborî cortina transparenţei.

Consecinţa este o luptă, mai mult sau mai puţin tacită, din partea politicii - în virtutea supremaţiei şi din partea presei - pentru libertatea de exprimare. De altfel, libera exprimare este un drept fundamental, stipulat în articolul 30 al Constituţiei României, care „minte frumos" că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile." Deşi în teorie e scris cu „litere de aur", în practică, presa se luptă să-l revendice în fiecare zi, iar lupta devine din ce mai atroce.

Factorul politic fie încearcă să aservească presa scopurilor propuse, fie să-i submineze autoritatea şi să o determine să predea condeiul. Suspiciunea, ca o deformaţie profesională a meseriei de jurnalist, se conturează, încet, dar categoric, într-un adevăr trist.

Cel puţin asta este concluzia firească desprinsă din cele mai recente măsuri de reglementare a presei, enunţate infam în articolele noului Cod de Procedură Civilă şi Penală. Lecturate ca atare, prevederile impun nişte restricţii, însă, citind printre rânduri, mesajul subliminal face din dezideratul presei libere o expresie pleonastică.

Dacă în improvizatul cadru legal actual care îi reglementează activitatea, presa din România se situează pe locul 92 în clasamentul anual al libertăţii presei realizat de organizaţia Freedom House, fiind catalogată ca presă „parţial liberă", eventual după ce vor intra în vigoare prevederile codurilor, nici nu va mai avea ce căuta în acel clasament. Directorul executiv al Freedom House surprindea o idee extrem de importantă: „Presa este prima linie de apărare a democraţiei şi vulnerabilitatea ei are implicaţii enorme asupra societăţii, atunci când jurnaliştii nu pot să îşi exercite funcţia tradiţională de gardieni ai acesteia". Exact pe acelaşi principiu au mers şi politicienii şi au lovit într-un punct nevralgic, cu noile prevederi care reduc la tăcere. Libertatea presei a fost metamorfozată în această „fata morgana" a deşertului societăţii româneşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii