Preşedintele sare calul şi dă şah la rege

Luările de poziţie publice ale preşedintelui Traian Băsescu sunt mişcări politice calculate, raţionale, părţi ale unor viziuni articulate şi, adesea, teoretic corecte, însă, prin declaraţiile de alaltăieri, de la B1 TV, referitoare la regele Mihai, şeful statului a depăşit doza suportabilă de cinism, a reaşezat şi a manipulat premeditat secvenţe istorice extrase din context, funcţii simbolice şi responsabilităţi asumate şi neasumate într-un atac brutal şi bine ţintit. Acuzaţiile pe care le-a formulat dor profund, lăsă două răni adânci - una nou-creată, alta redeschisă.

Prima dintre acestea este cauzată de faptul că, în prezent, se întâmplă ca cea mai mare parte a monarhiştilor să fie şi componenţi ai nucleului dur de simpatizanţi ai lui Traian Băsescu. Unii aveau cunoştinţă de relaţiile reci dintre Casa Regală şi Palatul Cotroceni (probate prin numeroase ipostaze), însă preferau să le ignore. Acum, în schimb, preşedintele îi obligă indirect la o opţiune clară. Paradoxal însă, ofensiva sa surprinzătoare, cel puţin pe termen scurt, nu pune ordine în sistemul de valori, ci îl bulversează şi mai abitir. Monarhiştii de până alaltăieri erau foarte puţini la număr. Erau fie autentici - cei puternic şi nedisimulat motivaţi în ataşamentul lor declarat -, fie de vitrină sau din inerţie - cei care simpatizau cu regele pentru că aşa dădea bine, în ideea unui plus de consistenţă în anvergura lor intelectuală. De ieri, rândurile acestora au început să fie îngroşate artificial de monarhiştii de conjunctură - cei care, în lamentările lor zgomotoase şi oportuniste, fac abstracţie de încărcătura strict politică a disputei deschise, de posibilele relaţii subterane recente ale Casei Regale cu preşedintele sau cu alţi poli de putere din ţară şi din străinătate, dar îşi susţin discursul cu convingere prin surse de interpretare de calitate îndoielnică. Şi asta ne conduce către cea de-a doua sursă de durere, patologică deja...

Astăzi, la mai bine de şase decenii de la dictatura antonesciană şi de la instaurarea regimului totalitar comunist, nu există, din nefericire, nicio evaluare detaşată, eliberată de orice tip de balast ideologic, a evenimentelor controversate ale acelor vremuri. Cele mai obiective interpretări ni se par cele ale cercetătorului britanic Dennis Deletant. Producţiile istoricilor români însă, sunt fie emoţionale, fie politizate. În lipsa unor referinţe istoriografice exemplare, vina istorică - cu excesele ei - pluteşte în aer, iar afirmaţii precum cele ale lui Traian Băsescu au ajuns să fie amendate prin apelul la Raportul Tismăneanu (de mult demolat în mediile academice) sau la wikipedia...