Primavara irakiana

Primavara intarzie, dar aduce cu ea razboiul. In desert, copiii Irakului sunt invatati sa traga cu arma si sa ii urasca pe americani. Copiii nostri invata sa se fereasca de radiatii. Au avut grija oamenii maturi sa ii puna in tema, tulburandu-le jocurile si visurile. In rest, liniste. Linistea apasatoare in care nimeni nu indrazneste sa rosteasca nimic, de teama ca se va ingrozi chiar el la auzul acelor cuvinte. Orasul care isi odihneste tamplele pe malul marii pare a se odihni. Sau poate ca nu stie prea bine ce are de facut. Ochiul atent poate observa insa pregatirile din oras, inima poate ghici tensiunea strazii. Ziarele au scris, in ultimele zile, despre masuri speciale de securitate, mai ales in institutiile ce ar putea fi vizate de un eventual atac armat. Soldatul din fata consulatului rus scaneaza cu o privire metalica toti trecatorii ce urca si coboara pe strada Mihai Viteazu. L-am intalnit si ieri, alaltaieri, de multe ori in ultimele zile. Atunci insa nu purta vesta verde, antiglont, si nici armamentul de razboi ascuns cu siretenie sub tunica. Orasul respira parca altfel, desi nimeni nu are curajul sa o recunoasca. In autobuz, doi hoti de fier vechi isi fac probleme: "Acu`, daca vine razboiul, cred ca se razbuna irakienii pa noi. Ce ne-o fi trebuit sa ne bagam in rahatul asta!". "Da, asa e. Ai auzit, ba, cat e o masca de gaze? Un milion! Saracii o sa moara ca prostii. Noi, cica, trebe sa ne punem prosoape ude pa cap. Si a mai scazut si astia pretul la fier". Peste tot nu se vorbeste decat despre razboi. Cu voce scazuta insa. Mai ales ca putini indraznesc sa se declare impotriva. Ciudat e ca, in ultimul timp, a functionat un soi ciudat de autocenzura. O cenzura a bunului-simt. Faptul ca nici o persoana importanta din spatiul public nu a condamnat razboiul mi se pare un lucru firesc, nascut din ceea ce am considerat cu totii a fi cea mai buna varianta pentru politica externa a Romaniei. Mai greu de inteles e cum de nu s-a gasit nici macar un ziarist care sa caraie, ba mai mult, timidele incercari - conduse de grupari obscure, e drept - de a milita impotriva razboiului au fost ignorate sau mediatizate negativ. E ca un soi de jena a fiecaruia de a pune in discutie o problema cu care toti ceilalti par a fi de acord si care nu e criticata la vedere nici chiar de acele persoane publice pe care ne-am obisnuit sa le vedem mergand mereu impotriva curentului. Poate asa se explica de ce situatia e atat de tensionata, dar in aparenta foarte calma. Zilele trecute, cand soarele s-a strambat putin spre oras, de printre nori, constantenii au dat buzna pe faleza sa se plimbe in lumina primavaratica. Sau poate sa scruteze cu o ingrijorare disimulata marea. Marea care ar putea sa le aduca rachetele sau vapoarele irakiene, ori cine stie ce virusi nou inventati, de genul pneumoniei de care vorbeste toata lumea si care are ipocrizia sa se prefaca a fi o banala gripa. Pana atunci, insa, copiii irakieni invata sa traga cu arma, desi ar vrea poate sa joace sotron, iar ai nostri asteapta sa vina primavara.