Primul gest de normalitate

Cand toata lumea astepta rocada decisiva a PNL in tabara fortelor politice anti-prezedentiale, premierul Tariceanu a propus, in mod surprinzator, remiza, lasandu-i in pozitie de sah pe social-democrati, peremisti si conservatori.

Inainte de arborarea celui din urma drapel cu stelute galbene pe fond albastru, de consumarea gongului final al integrarii, de stingerea ultimului foc de artificii, Romania era deja pusa in fata unei noi dispute intre presedinte si premier. Dupa ce practicase timp de aproape doi ani o tactica defensiva, Calin Popescu Tariceanu captura pe neasteptate "pionul" Bodu, anuntand in acelasi timp "garda" la Basescu. Finalitatea teoretica a acestui atac ar fi fost demararea procedurilor de suspendare a capului statului. Piesele utilizate erau o parte a artileriei grele din PNL, configurata la recent-incheiatul congres al partidului, dar si calul troian al trio-ului de conjunctura PSD-PRM-PC. In plina ofensiva, insa, dupa sacrificiul mai mult sau mai putin justificat al ministrului Mihai Razvan Ungureanu, premierul s-a oprit brusc, cerand "remiza" - amanarea demararii procedurilor de suspendare a presedintelui cel putin pana dupa alegerile euro-parlamentare din mai. Apelul propriu-zis se adreseaza atat partidelor din opozitie, carora li se cere sa nu se abata de la ceea ce el numeste "prioritatile Romaniei", cat si lui Traian Basescu, caruia i se solicita sa inceteze atacul la adresa institutiilor statului si sa respecte Constitutia si celelalte legi ale tarii. Demersul premierului reprezinta un prim gest de normalitate dupa o suita semnificativa de reactii atipice care au intretinut ultima parte a conflictului dintre palate si dintre partenerii de guvernare. Ar fi utopic sa punem acest apel exclusiv pe seama convingerii subite a lui Calin Popescu Tariceanu ca agenda europeana si agenda de prioritati a cetateanului de rand trebuie sa aiba prioritate in raport cu graficul artificial al unei actiuni politice cu finalitate incerta. Este aproape sigur ca descompunerea amanuntita a mesajului sau ar releva ecouri ale usilor de la Bruxelles scartaind sub presiune sau calcule politice efectuate pe ultima suta de metri. Oricare dintre aceste foarte probabile ipoteze l-ar face mai putin erou pe primul-ministru. Chiar si asa, oportunitatea demersului sau ar ramane aceeasi. Aceeasi logica a normalitatii impune acum un raspuns pe masura din partea presedintelui Basescu, o clarificare si o reglare a raporturilor acestuia cu guvernul si cu partidele parlamentare. Ar fi cel de-al doilea si ultimul gest necesar in aceasta situatie - acceptarea simbolica a remizei. Fara sprijinul PNL, initiativa PSD, PRM si PC de suspendare a presedintelui se mentine, cel putin din punct de vedere teoretic, legitima (doar reprezinta o actiune comuna a partidelor de opozitie prin care se ridica un semn de intrebare privitor la autoritatea morala pe care o mai are Traian Basescu sa ocupe cea mai inalta functie in stat). Ratiunile care ar indica abandonarea ei ar putea tine, mai degraba, fie de efectele negative pe care le-ar putea dezvolta amorsarea acesteia tocmai asupra fortelor politice initiatoare, fie, mai simplu, de laxitatea argumentelor orientate impotriva presedintelui.