Prioritate nationala
Prioritate nationala
20 Sep, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
968
Marime text
A inceput scoala si profesorii s-au prezentat la locul supliciului, pentru inca un an istovitor. Cei mai multi sunt insa fericiti ca s-au intors la catedra, nu de alta, dar si-au terminat de mult salariul de concediu si au intrat deja in datorii. Cu toate ca doua milioane pe luna sunt bani putini, ei vor sa pastreze aparentele si isi calca frumos, inca de cu seara, pantalonii negri, cumparati in vara de la second hand, cravata lustruita de atata purtat, dar "demna", coboara in graba scarile blocului si se inghesuie in tramvai cu precupetii. La scoala, aglomeratie mare, lume buna, flori, elevi imbracati cu haine scumpe, masini cool. Elevii, cu un an mai mari, fumeaza pe la colturi, sa nu ii vada directorul, si povestesc aventuri de vacanta. Cine a fost mai smecher, care si pe unde "a ars-o" in vacanta de vara. Unii au fost in Franta, altii in Grecia sau Italia. Profesorul ii aude si tace. E drept ca si el si-a permis luxul de a merge in fiecare zi cu autobuzul pe plaja, la "Modern" si o data la doua zile a avut si bani de-o bere la halba. Incep discursurile. Elevii nostri au fost cei mai buni, ei au obtinut urmatoarele rezultate..., au promovat examenul de bacalaureat in proportie de... Dupa tot acest chin, timp in care elevii au continuat sa taifasuiasca despre ale lor, urmeaza un moment solemn: o depesa de la conducatorul iubit, Ion Iliescu. Primul barbat al tarii le aduce la cunostinta profesorilor ca, in Romania, educatia este prioritate nationala si ca Executivul va mari salariul profesorilor astfel incat sa acopere inflatia. Se bucura numai cei care nu pricep ca este vorba doar de vreo suta de mii de lei in plus si mai cred inca in minuni guvernamentale. Auzind de bani, cineva intreaba, asa, intr-o doara, pe unde s-au ratacit tichetele de masa, iar un profesor mai mucalit raspunde ca sunt in drum spre Constanta, dar au ajuns abia la Ciulnita. In aceeasi zi fatidica, dupa ce se termina festivitatea, profesorii merg in cancelarie, sa ia orarele si sa mai bea o cafea impreuna. Se discuta aprins despre o hotarare a ministrei de a-i obliga pe toti profesorii de liceu sa urmeze cursuri de informatica. Intr-un colt, un profesor de religie, student inca, isi ia inima in dinti si intreaba: dar noi, cu religia, ce nevoie avem de calculator?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii