Privilegiatii Tata Voicu si invatacelul Mazare. Anti-sfaturi la gura sobei

Despre discuţiile dintre avocatul pesedist (devenit, ulterior, senator) Cătălin Voicu şi mai tânărul său coleg de partid, Alexandru Mazăre, s-a tot scris. S-a tot scris şi s-a tot comentat şi fiecare a avut o părere să-şi exprime: ba că interceptările nu sunt reale, că stenogramele sunt trunchiate, că au fost adăugate cuvinte, ba că, pe de altă parte, sunt discuţii „de cârciumă", „discuţii politice", „conversaţii de cafenea".

În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că, tot citind stenogramele vorbelor „de cârciumă", mi-am adus aminte de o nouă abordare a ideii de clasă privilegiată. De curând, am găsit ideea de om „privilegiat" tratată diferit faţă de înţelesul ei comun, fiind înţeleasă în sensul de a avea o lege privată. După cum văd eu lucrurile, din discuţiile „de cârciumă" ale lui Voicu şi Mazăre Jr., reiese exact ideea asta, anume că cei doi interlocutori şi apropiaţii lor par să beneficieze de o altă lege, privată. Ca într-un univers paralel, în care toate legile şi chiar bunul simţ, sunt întoarse pe dos, dezbaterile „de cârciumă" dintre Voicu şi Mazăre par un fel de „sfaturi" la gura sobei, poveţe strâmbe despre cum să manipulezi legea, s-o siluieşti. Desigur, cu condiţia să fii „bazat", să „ai spate". Pe scurt, să aparţii clasei privilegiate, cu legea privată, particulară. Ce învăţăm din „anti-sfaturile" pe care „tata Voicu" pare să i le dea „învăţăcelului" Mazăre (pe care, de altfel, aproape că ni-l putem imagina că ascultă atent, cu ochii mari, uimiţi de înţelepciunea „maestrului", şi aproape neîndrăznind să vizualizeze viitorul însorit pe care „tata Voicu" îl promite)? Păi, învăţăm despre cum „procurorii fac o p...!", despre cum se pot obţine „în speţă, acum, nişte achitări", despre cum să vrei să arestezi, să „faci dosare", să „ai toată România în mână", toată „conexiunea". „Dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată Procuratura României, ai toată Justiţia în mână, ai toată Curtea..." - îi spune „tata Voicu" juniorului Mazăre. Iar acesta, timid şi neîndrăznind să spere, aproape că pune la îndoială înţelepciunea „maestrului": „Da` ai să arestezi?". Iar apoi, dându-şi parcă seama de impertinenţa sa, revine cu respectuosul „Dumneavoastră?". Îmbunat, „maestrul" îşi continuă expunerea, vorbind despre o Românie străbătută de o reţea. Dar nu orice reţea, ci reţeaua pusă pe picioare, în trei ani, de „tata Voicu" şi ai lui. De privilegiaţi. De cei cu legea privată. Care vor face „gherila urbană". În care oamenii vor avea cel puţin două motive să-şi ofere sprijinul: faptul că au fost ajutaţi cândva şi, ce-i mai important, „foiţa" incriminatoare. Iar când râul înţelepciunii ameninţă să se oprească („E complicat acum să mă apuc să-ţi fac teorii", spune tata Voicu), învăţăcelul se dă peste cap să-l facă să meargă în continuare („Nu, am înţeles!"). Bun băiat, bun băiat!