Purtătorii de cuvânt şi bunul plac al spunerii ceva. Angajaţi pe bani publici prin sistemul PCR
Purtătorii de cuvânt şi bunul plac al spunerii ceva. Angajaţi pe bani publici prin sistemul PCR
07 Sep, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2496
Marime text
Legea a dat dreptul tuturor instituţiilor publice de a-şi angaja oameni pe post de purtător de cuvânt.
Unii îi mai spun şi ofiţer de presă.
Nu are importanţă cum i se spune.
Important este că şefii de instituţii publice au avut posibilitatea de a-şi angaja oamenii, în majoritatea lor, pe sistemul PCR (PILE-CUNOȘTINȚE-RELAȚII).
Și de aici întreaga tevatură şi grija fiecăruia de a-şi proteja locul de muncă prin a nu spune nimic.
De unde am pornit acest editorial?
De la o întrebare pe care mi-a pus-o aseară o colegă. „Aţi văzut ce faine comunicate de presă trimite IPJ Prahova?”
Da, i-am răspuns. Am văzut.
Colega mea nu ştie că ei, cei de la IPJ Prahova, trimit şi mesaje pe telefoane, ei trimit şi mesaje pe WhatsApp.
Ei sunt vrednici de admiraţia noastră. Ceea ce nu se poate spune despre ce este la Constanţa.
La Constanţa, ziariştii se poartă cu mănuşi cu purtătorii de cuvânt. Să nu se supere Dumnezeul care vorbeşte, pe bani publici, din când în când.
Și, de cele mai multe ori, cui vor ei. Mai ales unor trusturi de presă rămase în mintea lor ca fiind ale puterii.
Ei, care ar trebui să fie cei ce deschid calea populaţiei către instituţiile de unde primesc bani publici, obturează orice acces.
Ei, purtătorii de cuvânt, aceşti bieţi oameni care se află pentru puţină vreme în aceste funcţii, se cred Dumnezei.
Nimeni nu mai este ca ei.
Ei nu spun nimic. Ei nu scriu nimic. Ei sunt sfidători. Cu ziariştii, cu populaţia.
Greşeala este şi a ziariştilor care, la Constanţa, au impresia că purtătorii de cuvânt, unii dintre ei, au făcut grupurile de WhatsApp din proprie iniţiativă şi din milă pentru slujbaşii din presă.
Greşit. Total greşit. Peste tot sunt astfel de grupuri. Personal, primesc pe telefon de la IPJ Prahova, de la ISU Prahova, de la Buzău, de la Tulcea, de la Vrancea.
Nu mai vorbesc de calitatea buletinelor de presă.
„Faine“, cum spunea colega mea. Cu conţinut. În limita legii, desigur. Dar cu conţinut. Orice anunţ pe grupurile de WhatsApp este urmat de un comunicat de presă. Complet. Cu date noi.
Acolo, pe grupurile astea, din care pot trimite oricui doreşte, este o plăcere să citeşti mesajele.
Totul, clar, la obiect. Ziariştii întreabă, oamenii instituţiilor publice răspund.
Nu par a fi obosiţi, nu par a fi într-o totală stare de lehamite, nu par a fi Dumnezeii ziariştilor.
Par a fi umani. Par a fi cei ce sunt şi cei pentru ce au fost puşi.
Acolo, respectul este reciproc. Eu, ziaristul, îl respect pe purtătorul de cuvânt, el, purtătorul de cuvânt, mă respectă pe mine, ziaristul.
Este acel respect neimpus de cineva anume. Dar...
Dacă m-aş apuca să fac o listă cu acei purtători de cuvânt care sunt doar cu numele, mi-ar trebui multă vreme şi mult spaţiu. Dacă ar fi să fac o listă cu ceilalţi, mi-ar lua un rând.
Presupun că vor citi şi ei aceste rânduri. Și vor înţelege ceva.
Eu tot sper. Sper să înţeleagă că purtătorii de cuvânt nu sunt Dumnezei.
Și nu au timp să fie.
Istoria lumii ne-a demonstrat. Nimeni nu a fost acolo, sus, o veşnicie.
Istoria locală recentă ne-a demonstrat-o şi mai mult. Mulţi dintre cei care s-au crezut de neclintit au fost bine zdruncinaţi.
Unii îi mai spun şi ofiţer de presă.
Nu are importanţă cum i se spune.
Important este că şefii de instituţii publice au avut posibilitatea de a-şi angaja oamenii, în majoritatea lor, pe sistemul PCR (PILE-CUNOȘTINȚE-RELAȚII).
Și de aici întreaga tevatură şi grija fiecăruia de a-şi proteja locul de muncă prin a nu spune nimic.
De unde am pornit acest editorial?
De la o întrebare pe care mi-a pus-o aseară o colegă. „Aţi văzut ce faine comunicate de presă trimite IPJ Prahova?”
Da, i-am răspuns. Am văzut.
Colega mea nu ştie că ei, cei de la IPJ Prahova, trimit şi mesaje pe telefoane, ei trimit şi mesaje pe WhatsApp.
Ei sunt vrednici de admiraţia noastră. Ceea ce nu se poate spune despre ce este la Constanţa.
La Constanţa, ziariştii se poartă cu mănuşi cu purtătorii de cuvânt. Să nu se supere Dumnezeul care vorbeşte, pe bani publici, din când în când.
Și, de cele mai multe ori, cui vor ei. Mai ales unor trusturi de presă rămase în mintea lor ca fiind ale puterii.
Ei, care ar trebui să fie cei ce deschid calea populaţiei către instituţiile de unde primesc bani publici, obturează orice acces.
Ei, purtătorii de cuvânt, aceşti bieţi oameni care se află pentru puţină vreme în aceste funcţii, se cred Dumnezei.
Nimeni nu mai este ca ei.
Ei nu spun nimic. Ei nu scriu nimic. Ei sunt sfidători. Cu ziariştii, cu populaţia.
Greşeala este şi a ziariştilor care, la Constanţa, au impresia că purtătorii de cuvânt, unii dintre ei, au făcut grupurile de WhatsApp din proprie iniţiativă şi din milă pentru slujbaşii din presă.
Greşit. Total greşit. Peste tot sunt astfel de grupuri. Personal, primesc pe telefon de la IPJ Prahova, de la ISU Prahova, de la Buzău, de la Tulcea, de la Vrancea.
Nu mai vorbesc de calitatea buletinelor de presă.
„Faine“, cum spunea colega mea. Cu conţinut. În limita legii, desigur. Dar cu conţinut. Orice anunţ pe grupurile de WhatsApp este urmat de un comunicat de presă. Complet. Cu date noi.
Acolo, pe grupurile astea, din care pot trimite oricui doreşte, este o plăcere să citeşti mesajele.
Totul, clar, la obiect. Ziariştii întreabă, oamenii instituţiilor publice răspund.
Nu par a fi obosiţi, nu par a fi într-o totală stare de lehamite, nu par a fi Dumnezeii ziariştilor.
Par a fi umani. Par a fi cei ce sunt şi cei pentru ce au fost puşi.
Acolo, respectul este reciproc. Eu, ziaristul, îl respect pe purtătorul de cuvânt, el, purtătorul de cuvânt, mă respectă pe mine, ziaristul.
Este acel respect neimpus de cineva anume. Dar...
Dacă m-aş apuca să fac o listă cu acei purtători de cuvânt care sunt doar cu numele, mi-ar trebui multă vreme şi mult spaţiu. Dacă ar fi să fac o listă cu ceilalţi, mi-ar lua un rând.
Presupun că vor citi şi ei aceste rânduri. Și vor înţelege ceva.
Eu tot sper. Sper să înţeleagă că purtătorii de cuvânt nu sunt Dumnezei.
Și nu au timp să fie.
Istoria lumii ne-a demonstrat. Nimeni nu a fost acolo, sus, o veşnicie.
Istoria locală recentă ne-a demonstrat-o şi mai mult. Mulţi dintre cei care s-au crezut de neclintit au fost bine zdruncinaţi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii