Radu Mazare si retorica „ciolanului"

La aproape douǎ luni de la crearea coaliţiei „împotriva firii", cum a fost denumitǎ, între PSD - PD-L, primarul Radu Mazăre, un înverşunat adversar al acesteia, rupe tăcerea pe blog-ul sǎu şi încearcă să redea susţinătorilor PSD încrederea în partidul pe care l-au ales la guvernare.

Care este fraza-cheie cu care edilul încearcă sǎ reapropie electoratul PSD de partidul sǎu de suflet, după o asemenea loviturǎ precum alianţa cu PD-L? Una pe cât de simplǎ, pe atât de lipsitǎ de susţinere în realitate. Sau, cel puţin, până la proba contrarie. Căci, iată, Mazăre spune „social-democraţii nu aleargă după «ciolan»". Pǎi, cum? În mod ironic, în opinia multora, social-democraţii tocmai asta au dovedit prin coaliţia cu PD-L-ul. Este foarte simplu de negat un fapt prin vorbe. Mai greu este, însǎ, infirmarea acestuia prin argumente traduse în lucruri concrete, cu corespondenţǎ în realitatea obiectivǎ, uşor de demonstrat. Adică un fel de „fapte, nu vorbe, domnilor!". Or, din punctul meu de vedere, până la momentul de faţǎ, PSD-ul (şi nu numai el) tocmai asta a probat: cǎ se aflǎ într-o goanǎ continuǎ după „ciolan". Iar faptul cǎ Radu Mazăre vine şi infirmǎ acest aspect nu înseamnă, după părerea mea, cǎ, într-adevăr, aceastǎ realitate va înceta sǎ existe, doar pentru cǎ primarul zice un fel de „ba nu". Poate simţind cǎ argumentul cu „ciolanul" nu ar fi fost suficient de puternic, Mazăre mai aruncǎ un pseudo-argument în „luptǎ". „Dar faptul cǎ se zbat pentru putere nu e o chestie condamnabilǎ", spune el. Într-adevăr, probabil cǎ nu este, nimic de zis. Însǎ nu pot sǎ nu filtrez fraza aceasta prin principiul „cine se scuzǎ se acuzǎ". Căci, sincer, mie îmi sunǎ a scuzǎ. Chiar mai mult decât atât, mi se pare grăitor faptul cǎ Radu Mazăre, preşedintele PSD Constanţa, se disociază, într-un fel, de colegii săi social-democraţi şi încearcă sǎ le explice gesturile prin nişte argumente destul de slabe. Într-adevăr, edilul afirmǎ de la bun început cǎ el s-a opus alianţei, însǎ apoi vorbeşte despre colegii săi de partid folosind pluralul persoanei a treia - „ei", în loc de pluralul persoanei întâi, „noi". Ceea ce este egal, în opinia mea, cu o detaşare voitǎ de aceştia. Abia când vine vorba despre programul de guvernare, parcǎ edilul îşi aduce aminte cǎ face parte din acelaşi partid cu persoanele pe care încearcă sǎ le scuze: „Noi asta am vrut şi asta am făcut". Interesant cum şi-a adus aminte de acest „noi" abia în al unsprezecelea ceas, după ce a asociat ideea de social-democraţie cu goana după „ciolan", chiar dacǎ asocierea era menitǎ sǎ infirme acest fapt. Foarte interesant.