Raul samaritean

Am auzit zilele trecute ca politia pune la cale o actiune de anvergura pentru strangerea aurolacilor si a cersetorilor din municipiul Constanta, actiune la care sunt solicitate si firmele private de paza si protectie. Ma intreb insa ce vor face cu ei autoritatile. Ii vor trimite probabil acasa, caci cel putin in ce-i priveste pe aurolaci, majoritatea sunt de prin satele sarace din judet sau chiar de mai departe. Mirajul orasului, locul suferintelor dar si al extazului toxic ii va chema inapoi insa, caci ei se simt aici, la fel ca celebrul Gavroche in Parisul de odinioara si impartasesc obraznicia uneori amuzanta a celui care nu mai poate pierde nimic. De fiecare data cand am intrat in contact cu ei m-am trezit cuprins de o fascinatie amestecata cu dezgust, dar nu fata de victimele drogului, ci fata de situatia in care acestia se afla. Dezgust fata de nepasarea noastra. In urma cu doi ani, am descoperit un adapost secret al aurolacilor, chiar sub podul din cartierul numit "La butelii". In acel loc, conductele cu apa calda de la CET traverseaza la inaltime vechiul traseu al caii ferate catre Portul Constanta si se infig in malurile rapei. Trei baieti si doua fete isi injghebasera un adapost in tunelul cimentat care insoteste conducta fierbinte. Ne-am aventurat in barlogul aurolacilor si am stat de vorba cu ei. Una dintre fete ne-a marturisit ca aproape in fiecare seara vin golanii din cartier si o violeaza si ca s-a imbolnavit de sifilis. I-am sugerat sa faca reclamatie la politie, dar fata ne-a raspuns cu un zambet dezgustat, care parca sanctiona inocenta noastra, ca a incercat, dar ca politistii nu o iau in seama, ba chiar o ameninta si o gonesc. Am incercat sa o ajutam si am dus-o la Directia pentru Protectia Copilului. Intr-adevar era bolnava de sifilis. Am aflat de la medic ca fata e cunoscuta si ca mai fusese la tratamente, dar fara regularitate, ceea ce face sa fie foarte greu de lucrat cu ea. Dupa cateva zile am mers din nou la adapostul de langa calea ferata, dar nu i-am mai gasit acolo pe copii. Probabil ca in urma articolului avusese loc o razie si aurolacii fusesera luati de acolo...Am gasit adapostul gol, iar sticlele de substante halucinogene, boarfele murdare si chiar cateva papusi, ne-au ajutat sa cream scenariul morbid al vietii celor cinci copii. In timpul verii, mai multi astfel de nefericiti si-au pierdut timpul in statia de la Poarta 2. Bodega din spate-fieful hotilor de fier vechi din port si calatorii aflati in tranzit acolo i-au ajutat sa aiba companie pe masura, dar si "clienti" pentru cersit. Unul dintre ei, o figura tragi-comica, se apuca mai mereu sa intoneze manele mai abitir ca minunatul Adrian, atunci cand nu joaca fotbal cu sticle de plastic, chiar in interiorul refugiului, deranjand pe toata lumea. Atunci cand e treaz se schimba complet insa, poti sta de vorba cu el si poti ghici, in spatele reflexelor de drogat si a cetii care ii intuneca luciditatea, o urma de inteligenta si de spirit. Zilele trecute l-am vazut impartind punga cu o fata si mi-a spus ca e iubita lui. Altadata, in preajma Craciunului i-am vizitat pe aurolacii cazati in canalizarea din apropierea oficiului postal de Tomis 3. Unul dintre ei avea barbia sparta si nasul julit. Ne-a povestit ca intr-o noapte statea cu capul iesit din canalizare si un rocker l-a lovit cu bocancul pana s-a prabusit in interiorul hrubei, izbindu-si barbia si fata de marginea de metal. Autoritatile au mai facut astfel de razii. I-au strans pe acesti nefericiti, i-au trimis acasa, au blocat gurile de intrare ale canalizarilor. Cu toate acestea, aurolacii s-au intors in oras. Se pare ca nimic nu ii poate tine departe de promiscuitatea in care s-au obisnuit sa traiasca. Ostracizarea lor nu foloseste la nimic. Pentru ca majoritatea si-a parasit familiile pentru ca parintii intr-adevar nu aveau ce sa le ofere. De aceea, acesti copii nu vor ramane acasa. Aceste masuri ascund de fapt neputinta noastra si lipsa de solutii reale, nedisimulate, pentru rezolvarea problemelor acestor toxicomani de canalizare. Centrele de primire a aurolacilor sunt expresia milosteniei bunului samaritean, acel personaj biblic care s-a intalnit cu un barbat ce fusese batut si pradat de talhari, caruia i-a dat mancare si leacuri. Aurolacii merg acolo si mananca, se spala, dupa care se intorc in canalizare si trag din punga. Nimeni nu ii poate obliga sa stea permanent in centre, iar despre tratament de dezintoxicare nici nu se pune problema, cel putin in Constanta. Probabil ca aceasta forma de dependenta-sora saraca a consumului "de lux", nu mai putin abject-va inceta numai cand se vor rezolva probleme sociale ale familiei, cand saracia crunta nu va mai bantui satele noastre, cand vom scapa de viciile colective.