Editorial Regresul politeţii în evoluţia societăţii

Ideea acestui editorial provine din trei surse care m-au „lovit” succesiv într-o zi toridă de vară. Prima este postarea de către un bun prieten a unui articol despre cele 40 de reguli de bază ale codului bunelor maniere. A doua motivaţie s-a ivit în momentul în care, lihnit fiind, am purtat o discuţie de aproximativ cinci minute cu ceasornicarul de pe strada Ştefan cel Mare, conversaţie care m-a hrănit atât de puternic spiritual încât şi stomacul s-a „ghiftuit”. Ultima sursă de inspiraţie, care, de fapt, vreau să devină poate un scop în viitorul apropiat, sună în felul următor: codul bunelor maniere trebuie să fie o materie studiată măcar în şcoala primară. Astăzi, observ o antiteză tristă când vine vorba despre politeţe, opoziţie întâlnită între „demodata” teorie şi practica „tupeistă”. Voi continua semnalând o fărâmă din adevărul enunţat în titlu abordând astăzi cu precădere subiectul întâlnirilor şi al ospeţelor de orice fel.

O virtute pe cale de dispariţie este punctualitatea, dar ce este mai grav este că unii consideră că lăsându-te aşteptat îţi dovedeşti superioritatea faţă de viitorii interlocutori.
Sunt convins că părinţii tuturor copiilor le-au repetat celor mici că nu se vorbeşte cu gura plină, se mestecă numai cu gura închisă şi i se mulţumeşte celui care ne-a servit, dar se pare că pentru unii a fost insuficient. Coatele nu au ce căuta pe masă, iar conversaţiile telefonice pot fi amânate după acest moment al zilei. Am întâlnit rareori persoane care să aibă o atitudine constantă indiferent de statutul restaurantului, dar mi-aş dori să văd un client manierat chiar şi într-un fast-food de la „colţul străzii”.

De multe ori, băieţii se grăbesc să deschidă uşa domnişoarelor pe care le conduc către o întâlnire într-un bar sau într-un restaurant, dar numai bărbaţii cunosc că ei trebuie să păşească primii dincolo de pragul localului. Un obicei pe care, să fiu sincer, l-am văzut din păcate doar în filmele care prezintă epoci mai distinse este acela în care bărbaţii prezenţi la masă se ridică ori de câte ori o doamnă li se alătură sau părăseşte întâlnirea. Din nefericire, în multe dintre cafenelele cu pretenţii din oraşul nostru, prestanţa este numai una închipuită, pentru că puţini dintre noi ştim să păstrăm o postură corectă şi o atitudine respectabilă.

Este nepoliticos să salutăm grăbit, gălăgios sau cu capul acoperit, dar când şapca şi impertinenţa sunt singurele tale calităţi, trebuie să le afişezi obsesiv până îţi surclasezi oponenţii.
Cred cu tărie că, în era în care părinţii fac eforturi supranaturale pentru a cocoloşi progenituri sfidătoare, introducerea în programa şcolară a unei noi materii bazate pe codul bunelor maniere ar salva generaţia repetentă la cei „şapte ani de acasă”.