Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:00 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revelion in august

ro

05 Aug, 2002 00:00 1071 Marime text
Rockerii din Constanta au sarbatorit, in noaptea de sambata, 4 august, Revelionul. Un cunoscut din grupul lor ne-a vandut pontul si am mers si noi la Revelion. Ciudata petrecere s-a facut intr-un salon de nunti si botezuri, pe care rockerii l-au inchiriat pentru 600.000 de lei. De ce oamenii serbeaza Revelionul in august nici chiar ei nu prea stiu sau, ma rog, au pareri diferite. Un baiat cu freza ciudata, care parea un fel de sef, ne-a spus ca este doar un prilej de petrecere si ei au numit in gluma cheful "Revelion". O fata din grup, destul de turmentata, era de alta parere. Ea ne-a spus ca ei nu sunt credinciosi si de aceea nu serbeaza Revelionul ca toti ceilalti, ci in august, tocmai pentru a se delimita de restul lumii. Probabil ca ea nu stie - sau alcoolul ii stersese creierul pe moment - ca Revelionul nu este nicidecum o sarbatoare religioasa. Petrecerea a urmarit, in general, tiparele clasice ale Revelionului. S-a ciocnit la miezul noptii si s-a petrecut pana dimineata. Foarte repede, zeul Bachus i-a luat in stapanire pe toti cei prezenti. Ei se miscau in jurul meselor pe care erau aprinse lumanari, dansau in doi, pe melodiile mai lente, sau "faceau furii" pe cele "hard". Pe o banca era intins un pusti care, timp de cateva ore, cat am stat noi acolo, nu s-a ridicat. Prietenii lui erau, insa, foarte calmi: "Nu are nimic, a mai intrat el in coma alcoolica". Alti doi, o pereche, se refugiasera intr-un colt si lasau impresia ca ii ignora pe toti cei de fata si se lasa prada instinctelor. Asta pana au ignorat si gravitatia, s-au aplecat prea mult si banca pe care stateau a cazut la pamant, prinzandu-le picioarele dedesubt. Dar asta nu a fost o problema. Ei s-au ridicat si au continuat in alt colt al salii. In rest, peste tot oameni care incercau sa ne explice ca ei sunt "altfel", au "alte conceptii despre viata" si ca nu se tem de nimic, nici macar de Dumnezeu. Majoritatea se cred neintelesi si refuzati de o societate mult prea dura si indiferenta. Vinul, ginul si alte bauturi au curs toata noaptea din belsug, "tu esti fratele meu, da-mi si mie o tigara" si alte asemenea texte. Din discutia pe care am purtat-o, am inteles ca rockerii din Constanta formeaza un grup pasnic, care functioneaza, oarecum, in sistem casta, adica nu orice nou-venit este acceptat din prima zi. Ne asteptam sa gasim acolo ritualuri infricosatoare, conjuratii oculte si toate povestile care mai circula in unele medii. Se pare ca nu am avut noroc si ne-am multumit cu un Revelion in august.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii