Romania - casa Big Brother

Noapte. Cativa pusti din cartier s-au cocotat pe un zid si privesc pe fereastra cum vecinul se cearta cu sotia. Unul dintre ei tine de sase, ceilalti se bat pe cea mai buna perspectiva. Dupa ceva timp, in casa se stinge lumina si pustii coboara. Isi aprind tigarile si incep sa comenteze scenele. Ei si-au facut obiceiul sa priveasca in fiecare seara in casa vecinului, iar dupa filaj urmeaza mereu discutiile. Unul dintre ei observa la un moment dat: "Ba, sa fie, parca am fi la Big Brother!". Toti se opresc si incep sa rada, iar apoi incearca sa gaseasca corespondente intre vecina si una dintre fetele din "Casa". Deja celebrul show "a prins", pentru ca raspunde dorintei noastre secrete de a privi pe gaura cheii, de a vedea ce fac altii, de a ne amesteca in treburile lor. Un pastor baptist propunea, odata, urmatorul experiment: in fiecare seara, inainte de culcare, fiecare sa isi refaca mental filmul zilei respective, cu cele mai secrete fapte, ba chiar si cu ganduri si senzatii. Apoi sa isi inchipuie ca totul a fost inregistrat si e vizionat de prieteni, de parinti, de sefi si subalterni si chiar de necunoscuti. Pastorul spunea ca el practica metoda si ca asta il ajuta sa faca mai putine pacate. Imi amintesc un film, "The Truman Show", in care personajul principal era subiect de film de cand se nascuse, fara ca el sa stie. Tot ceea ce facea era filmat non-stop si difuzat live in toata lumea. Producatorii filmului ii intindeau capcane, ii trimiteau ispite, totul pentru public. La noi, romanii, cel putin, indiscretia poate deveni foarte simplu sport national. Nimic nu-i sta in cale. Nici cultura si nici ascendentul social, desi ochiul care vede tot ar trebui mai degraba sa ne inspaimante, caci e scenariul istoriei noastre recente. Nu cred ca se poate uita prea usor acel ochi care putea privi peste tot, descoperea toate conspiratiile impotriva sistemului si lovea necrutator. Peretii aveau urechi. Era vecinul, colegul de pahar de la carciuma din colt, cel cu care calatoreai in tren, femeia pe care o cunosteai la un vernisaj sau vanzatoarea de la aprozar. Nu era vorba de tehnologie, de aparate de ascultat, ci de factorul uman. Cei mai multi turnau de frica, pentru a nu fi ei cei turnati. Dupa caderea dictatorului s-a schimbat numai metoda. In fond, sunt aceiasi oameni, care si-au schimbat culoarea cravatei, si-au cumparat masini noi si s-au spalat pe maini precum Pilat, regretand ca nu vor mai putea sa bata ca pe vremuri, in beciurile Securitatii. Acum insa si-au gasit o alta distractie. Si-au cumparat cu totii hands free si nu il mai scot din ureche. Ce distractie trebuie sa fie sa asculti ce vorbesc intre ei ziaristii, oamenii de afaceri sau politicienii. Zilele trecute, cineva a pus degetul pe rana: "Stiu ca emisiunea asta cu Big Brother e o mare porcarie, dar tot o urmaresc".