Romania si reflexul condamnarii trecutului

Pe 20 decembrie 1989, in timp ce Timisoara fusese cuprinsa in totalitate de miscarile revolutionare, Nicolae Ceausescu, blocat in convingerile sale neostaliniste, condamna energic evenimentele derulate in inima Banatului. In acest mod, el refuza indirect varianta unui transfer pasnic al puterii in Romania.

Scurtul si dramaticul experiment al democratiei autohtone a reprezentat, de fapt, un lung sir de modificari ale polilor de putere pe fondul unei patologice instabilitati guvernamentale. Indiferent daca s-au utilizat exclusiv instrumente constitutionale in scopul reconfigurarii raportului de forte de pe scena politica nationala sau daca, dimpotriva, aceste reglementari legislative au fost escaladate prin forta, de fiecare data tendinta inregistrata a fost aceeasi - eliminarea violenta a energiilor acumulate prin negarea a tot ceea ce a reprezentat trecutul. De la reactia spontana "nevinovata" a noului guvernant care tine mortis sa imparta fiecare esec al actului de exercitare a puterii politice cu cel de la care tocmai a preluat stafeta, la furia cu care regimurile autoritare caracteristice sfarsitului anilor `30, respectiv inceputului anilor `40 s-au negat unul pe celalalt, fiecare schimbare a raportului de forte inregistrat la varf a devenit pretextul impunerii unui nou set de valori, adeseori incompatibile cu cele anterioare. Punctul de plecare a suitei de modificari a fost reprezentat de fiecare data, bineinteles, de aspectul ideologic; consecintele aplicarii lor, insa, s-au rasfrant asupra tuturor domeniilor. De multe ori, rezultatele au fost de-a dreptul infricosatoare - la sfarsitul anilor `40, o ceata de ticalosi, subordonati direct pe linie administrativa forurilor superioare de conducere ale Partidului Comunist din Romania, constituia elita cea noua. Intre timp, personalitatile semnificative ale perioadei interbelice se stingeau in sinistrele inchisori construite pe tot cuprinsul tarii. Dupa destalinizarea operata de regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej insa, poetul Alexandru Toma ori istoricul Mihail Roller s-au transformat ireversibil in simpli anonimi. Niciodata societatea romaneasca, indiferent de cadrul politic asociat intr-un anumit moment, nu a dat dovada de rabdarea necesara pentru a judeca obiectiv un regim din trecut. Fara indoiala, victimele ingrozitorului sistem concentrationar importat din URSS-ul lui Stalin ori martirii din decembrie `89, ca si toti ceilalti oameni care au avut de suferit de-a lungul celor peste 40 de ani de comunism merita macar o condamnare publica a regimului care le-a rapit viata. O analiza obiectiva, insa, a tot ceea ce a reprezentat acest regim nu poate fi facuta decat la rece. Ar trebui sa treaca ani; sa se cicatrizeze ranile provocate si sa se declasifice toate documentele relevante pentru a putea fi recompusa o imagine cat mai apropiata de adevarul istoric absolut. Cuplat inca la frustrarile nestinse din trecut, translat intr-un cadru care aducea mai mult a adunare parlamentara a unui stat din Asia Centrala decat a for legislativ european, utilizat ca exercitiu de imagine de personaje sinistre de pe scena politica autohtona, insusit de unii, contestat de altii, demersul prin care presedintele Traian Basescu a declarat regimul comunist drept "ilegitim" si "criminal" a fost golit substantial de semnificatii istorice. Niste personaje episodice si efemere, incalcand regulamentul de functionare a camerelor reunite ale Parlamentului, au transformat totul intr-o comedie ieftina si de cel mai prost gust.