Sa intampinam Pastele cu suflet de copil

Te-ai pregătit de Paşti? - mă întreba o prietenă. N-am ştiut iniţial ce să-i răspund, gândindu-mă că pregătirile pentru această sărbătoare implică mai mult decât curăţenia de Paşti, masa de Paşti. Implică şi o pregătire spirituală.

Nu am avut timp să merg la biserică în această săptămână, dar mă voi duce probabil în noaptea de Înviere. Sunt curioasă dacă lumea va veni la biserică în număr mai mare decât în alţi ani, pentru că, de regulă, la ananghie, dăm fuga la Dumnezeu, cu rugăciuni, cu lumânări aprinse, prin biserici. Cred că anul acesta, Sărbătorile Pascale nu vor fi la fel de comerciale ca cele de anul trecut, acum doi ani etc. Vom avea probabil, un Paşti mai mult spiritual, pentru că pe cel comercial nu prea ni-l permitem. Aşa mă gândesc că ar fi logic. Devreme ce nu avem bani, nu mergem la mall, deci mergem la biserică, ar putea suna raţionamentul. Mă gândesc totuşi, că este o ipoteză cinică, un scenariu doar, şi că oamenii, indiferent dacă se scaldă sau nu în bani, vor merge la biserică pentru că aşa simt. Pentru că vor să fie mai aproape de cele sfinte, să simtă liniştea unei biserici, să simtă că doar pentru a celebra această sărbătoare se află acolo. Ca în copilărie. Mărturisesc că cele mai frumoase sărbători, spiritual vorbind, le-am petrecut în copilărie, atunci când ţineam post câteva zile, ca să mă pot împărtăşi, alături de alţi colegi sau prieteni. Aş vrea să simt din nou bucuria acelor zile, când, gătiţi frumos de sărbătoare, mergeam la biserică în Joia Mare sau la Prohod, în Vinerea Patimilor. Cred că doar aşa putem simţi sărbătorile la intensitate maximă, apropiindu-ne mai mult de biserică în aceste zile, biserică pe care o uităm de regulă, în restul anului. Şi nu mă refer la instituţia bisericii, ci la ideea de a fi înconjurat, în lumină de vitralii, de chipuri de sfinţi, ca în copilărie, când luam Sfânta Împărtăşanie. Dacă aveţi copii, priviţi-i cum se bucură de sărbători. Şi nu mă refer la cei foarte mici, care, de obicei, plâng când sunt împărtăşiţi. Mă refer la cei un pic mai mari, care au învăţat de la bunici să spună „Înger, îngeraşul meu" sau alte rugăciuni pentru vârsta lor şi care au aflat povestea înfricoşătoare a răstignirii lui Iisus pe cruce şi au înţeles ce este minunea Învierii. Atât cât au putut să o înţeleagă. Nici oamenii mari nu o înţeleg toţi. Aşadar, să încercăm, măcar în aceste zile - minunate şi pentru că sunt libere de la muncă ce-i drept - să ne gândim mai puţin la griji, mai puţin la faptul că trecem printr-o perioadă mai „păcătoasă" financiar. Să ne deschidem sufletele şi să ne bucurăm de sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, ca atunci când eram copii, iar murmurul slujbei de Înviere să ne aducă liniştea de care avem nevoie.