Să nu se supere nimeni „Dragi cetăţeni, vă rog să mă votaţi, să ia contracte cu Primăria toţi prietenii mei"

N-o fi început ea propriu-zis campania electorală, dar circul, slavă Cerului, e în toi. Primari care sunt mult prea importanţi pentru a-şi depune singuri candidaturile, contestaţii peste contestaţii la candidaturi, pâine şi circ (în formula modernă mititei şi bere), ieşiri la iarbă verde cu alegătorii despre care ieri abia dacă ştiam că există. Fuziuni între partide, candidaţi dispăruţi peste noapte, candidaţi apăruţi peste noapte.

Recunosc că nu sunt jurnalist de politic, aşa că n-aş putea să vin cu o părere avizată în domeniu. Aşa că vin cu părerea mea de cetăţean. Căci, brusc, toţi candidaţii par să-şi fi adus aminte de cetăţeni. Şi ce dragi le mai sunt ei, cetăţenii! Dar n-o fi bai dacă vorbesc ca cetăţean, că vin cu argumente mai mult sau mai puţin pertinente. Căci nici ei nu vin cu argumente politice, nu? Ei se fac că sunt politicieni, eu mă fac că sunt cetăţean şi împreună ne prefacem că avem alegeri libere şi democrate. Ce drăguţ! Ca şi cum am trăi într-o democraţie. Ca şi cum nu pomana electorală ar constitui premisele şi eşafodajul (să vorbim în termeni pretenţioşi, dacă tot începe campania, să părem „mobilaţi intelectual") campaniei, ci argumentele de bun simţ. Ca şi cum alegerile politice nu s-ar face pe baza „mitei" electorale, mai mult sau mai puţin deghizate, ci în urma unor dezbateri cu argumente pro şi contra. Ca şi cum am fi civilizaţi, într-un cuvânt, şi nu ar prima micul şi berea. Ca şi cum noi, cetăţenii, nu am fi proşti. Sau, mai bine zis, nu am mai fi luaţi de proşti, încântaţi cu promisiuni cu luna de pe cer, cu părculeţe, cu săli polivalente de sport, cu asfaltări ale carosabilului, cu modernizarea zonei peninsulare şi multe alte proiecte ce rămân în stadiul incipient o dată ce a trecut campania. Care părculeţe, săli polivalente de sport, modernizări de orice fel şi investiţii, dacă totuşi se fac, sunt, fireşte, în beneficiul firmelor prietenilor noştri. Pentru că trebuie să trăiască şi ei, nu? Ia să ne imaginăm că am avea o campanie onestă, cinstită, că am rupe pisica şi am pune cărţile pe masă. Iar candidatul, eventual primar în funcţie, nu ne-ar mai dănţui pe scenă dansuri populare pentru a ne convinge să-l votăm, ci ne-ar zice de-a dreptul: „Dragi cetăţeni, vă rog să mă votaţi, pentru că în mandatul anterior nu am reuşit să le dau de muncă tuturor firmelor prietenilor mei, pe bani publici. Vă rog să puneţi ştampila pe numele meu, pentru că Săndel (n.r. nume fictiv, desigur) este nemulţumit că Georgel a încasat un contract cu Primăria, dar el nu. Voi alegeţi, dragi cetăţeni, iar apoi vedem noi cum ne descurcăm, mai facem o pomană electorală, mai un concediu în străinătate. Ne-o fi bine, ne-o fi rău, Dumnezeu ştie. Vedem peste patru ani, când vă cer iar votul". Scurt şi la obiect, nu? Fără să ne luăm drept proşti unii pe alţii, fără simulacru de alegeri. Sau de politică.