Salvaţi urbea muribundă de-un primar expirat!

14 Dec, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
2249
Marime text
Cred că termenii "criză" şi "discriminare politică" ar trebui utilizaţi mai rar de către unii primari. Mă refer la cei care folosesc aceste concepte ca să-şi ascundă propria neputinţă sau nepăsare.
Citeam deunăzi într-un ziar local cum un primar se tânguia că este discriminat de guvern şi că nu are bani să facă nimic. Mi s-a întors stomacul pentru că, deşi nu sunt locuitor al urbei cu pricina, mi-a părut rău pentru locuitorii ei, trecând întâmplător pe acolo. Paragina, dezinteresul, nepăsarea făceau ca atmosfera din acel oraş, supt parcă de orice fărâmă de energie, să fie apăsător de tristă. Am uitat să precizez că primarul care se văicărea ca un fotbalist faultat a îmbătrânit în această funcţie, aflându-se la cel de-al cincilea mandat. Este incredibil, însă, la localele viitoare, împlineşte 20 de ani de când "se îngrijeşte" de soarta oraşului. Apăruse la gazetă să se laude că va împărţi pungi cu cadouri copiilor cu ocazia sărbătorilor - halal realizare într-un oraş unde rişti să-ţi luxezi piciorul în hârtoape şi să-ţi vină să zbieri în mijlocul oraşului de-atâta urât. Este adevărat, trecem printr-o perioadă de criză şi, la fel de adevărat, există discriminarea politică - fenomen lesne de observat şi în judeţul nostru, însă în 20 de ani cred că se mai găseau nişte bani pentru văruitul copacilor, pentru vopsitul bordurilor sau al băncilor, acolo unde există. Şi mai cred că este ruşine să ieşi ca păduchele în frunte şi să te lauzi că dai te miri ce la copii, din banii părinţilor lor, nu ai tăi, când nu ai strâns gunoiul din ogradă, când până şi centrul localităţii căreia îi ţii frâiele de aproape 20 de ani arată cât îţi pasă de oraş. Am văzut cu ochii mei: există oraşe care arată mult mai rău decât cele mai amărâte comune - amărâte din punct de vedere al bugetului. E adevărat, se spune că ne merităm aleşii, însă cât să greşeşti ca să meriţi un astfel de primar timp de 20 de ani? Cred că şi o simplă femeie de serviciu ar fi fost un mai bun primar pentru acest oraş, decât cel care ocupă acest scaun: măcar dădea cu mătura prin centru şi tot era bine. Sper ca măcar la viitoarele locale locuitorii acelui oraş - cred că se recunosc din descrierea urbei, iar dacă se recunosc şi alţii cu atât mai bine - să deschidă ochii şi să schimbe soarta aşezării lor. Nu ştiu dacă mai contează pe cine vor alege, atâta vreme cât vor pune capăt unei stăpâniri de 20 de ani, sterilă pentru ei. Nu ştiu dacă ar există o variantă mai proastă de atât pentru oraşul lor. Şi cu ochii închişi dacă ar alege alt candidat în afara celui aflat acum în funcţia de primar, cred că ar fi mai bine. Decent ar fi ca omul să nu mai candideze a şasea oară şi cred că parlamentarii ar trebui să se gândească la o lege care să limiteze numărul de mandate, pentru a nu mai permite unora să dormiteze decenii de-a rândul pe jilţul de primar.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- anonim 14 Dec, 2010 08:53 SA PLRCE IN BRAZILIA LUI,CA NE-AM SATURAT DE EL. PRIMARUL ESTE ALES DE O COMUNITATE,CAREIA TREBUIE SA I SE SUPUNA,SA STEA IN MIJLOCUL COMUNITATII. SAMBA SI BRAZILIENCELENE TREBUIAU NOUA,PE BANII URBEI,CAND SUNT COZI NESFARSITE LA POMANA CUI? TREBUIE SA DEA SOCOTEALA IMPREUNA CU SLEAHTA LUI DIN PRIMARIE,UNDE SUNT BANII ACESTUI ORAS.NU IN CIUBUCURILE SI IMBOGATIRILE LOR.