Satui de civilizatie

De o buna bucata de vreme am invatat care sunt avantajele unei calatorii cu mijloacele de transport in comun ori ale simplului fapt ca iau orasul la picior fara nici un cost suplimentar. Mai zilele trecute, in drum spre primarie am remarcat un barbat in fata mea care calca usor pe trotuarul din centrul orasului. Este drept ca arata cam ponosit pentru un orasean, dar lui nu-i pasa. Din cand in cand, se oprea in fata vreunei vitrine, statea pret de cateva clipe, apoi pleca mai departe. Toate dinauntru sunt mult prea lucitoare si prea scumpe pentru el. Mai face cativa pasi, apoi isi ia inima in dinti si intra intr-un magazin de haine vechi. Nici aici nu zaboveste mult. Nu ca n-ar avea de unde alege. Barbatul isi da seama ca este sub demnitatea lui. Apoi, brusc, i se face foame. Isi ia o pizza. Nu-i rea. Dupa cateva imbucaturi in graba, isi schimba parca brusc impresia si arunca mancarea la cos. Nu-i obisnuit cu asa ceva. Din ochi, incearca sa gaseasca vreo cismea, ca i s-a facut sete. Nu gaseste, asa ca ia un suc "natural". Dupa culoare aduce a portocale, dar parca tot mai bun era un pahar de apa de la fantana. Satul de atata civilizatie, omul da sa ajunga mai repede la autogara. Pe drum, privirea ii cade inevitabil pe niste afise electorale. N-arata rau cei din poze. Toti au privirea odihnita, promit marea cu sarea, zambesc cu gura pana la urechi sau par indarjiti. Multi dintre ei ii par cunoscuti. I-a vazut la televizor. Se mai uita o data, isi da mana prin par a lehamite, trage aer in piept si pleaca sa prinda cursa pe ultima suta de metri. Nici el nu stie de ce, dar parca aerul de la oras nu i-a priit. Il cuprinde greata. Orasenii ii spun surogat. Dincolo de toate aceste aspecte, abia intrati in mileniul trei si cu ochii larg deschisi spre Europa, nu mai vedem lumea care ne inconjoara. Orbiti de luminile occidentului si de luxul vestului uitam de natura si de lumea reala si vrem cu orice pret sa aducem viata sintetica la noi. Tot ce este mai fals si mai artificial ne atrage si ne face sa ne pierdem mintile la fel cum strutii, orbiti de stralucirea margelelor de sticla colorata, le inghit fara sa clipeasca. De la visul hollywoodului pana la succesul muzicii de disc frecat, totul ni se pare mult mai frumos si mai bun. Hainele nu mai sunt un obiect practic. Vesmintele au devenit niste simboluri, care mai mult dezgolesc si fac mintile sa zboare. Cu cat sunt mai fistichii, mai mici si mai artificiale, cu atat sunt mai de succes. Cat despre mancare, ce sa mai vorbim? Ne dorim cu ardoare mancarurile care ajung la noi congelate si semipreparate, aruncate in cuptorul cu microunde si vandute la chioscurile de peste drum. Desi gustul nu se deosebeste de cel al unei bucati de plastic, cautam cu indarjire pranzurile sintetice. Doar romanii plecati pe alte meleaguri apreciaza bucataria de acasa, dupa ce au fost nevoiti sa inghita E-uri si legume insipide crescute in sere. La fel ca lumea de mucava cu care ne incinta Occidentul, si viata noastra se muleaza dupa ea. Vorbele nu mai au puritatea naturii si gandurile devin meschine si artificiale. Politica este un spectacol fals cu actori prost pregatiti pentru un rol prea mare. O lume ce vrea sa para perfecta, dar care nu este decat o copie proasta a democratiilor de sute de ani si a culturii respectate. Copiem cu sete tot ce vedem dincolo de granita, dar uitam sa privim in propria ograda. Ajunsa la apogeul tehnologizarii si al artificialului, lumea dezvoltata cauta sa se intoarca la natura si la natural. De cele mai multe ori, preferam sa ne amagim cu ganduri furate de pe buzele altora si sa imitam la nesfarsit nonvaloarea, fara sa incercam sa fim noi insine. Fara sa ne dam seama, devenim, incet-incet, un surogat mult prea greu de digerat chiar si pentru propria noastra constiinta.