Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:52 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință CJ Constanța Trecerea unor terenuri din domeniul public al localităților Poarta Albă și Murfatlar în scopul întregirii suprafeței de protecție hidrogeologică (DOCUMENTE)

ro

28 Jul, 2024 17:00 3625 Marime text
  • Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte, printre care și două proiecte privind trecerea unor terenuri din domeniul public al unor UAT-uri în domeniu public al UAT județul Constanța
 



 
Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință ordinară pentru data de 31.07.2024, ora 10:00, in sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ sedință ce se va desfășura în format fizic.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte, printre care și două proiecte privind trecerea unor terenuri din domeniul public al unor UAT-uri în domeniu public al UAT județul Constanța.

Este vorba despre proeictul privind aprobarea transmiterii unei solicitări Consiliului Local al comunei Poarta Albă pentru efectuarea demersurilor necesare privind trecerea unui bun imobil (teren), din domeniul public al UAT Poarta Albă în domeniul public al UAT Județul Constanța, respectiv aprobarea transmiterii unei solicitări Consiliului Local al Orașului Murfatlar pentru efectuarea demersurilor necesare privind trecerea unor bunuri imobile (terenuri) din domeniul public al UAT Murfatlar în domeniul public al UAT Județul Constanța.

Inițiatorul celor două proiecte este președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
 
Aproximativ 50.000 mp de teren de la Poarta Albă vor fi declarați bun de interes județean
 

În Nota de fundamentare aferentă primului proiect se menționează că „aprobarea transmiterii unei solicitări Consiliului Local al Comunei Poarta Albă pentru efectuarea demersurilor necesare privind trecerea bunului imobil (teren) situat în extravilan localitatea Poarta Albă, în suprafață de 49.413,00 mp, din domeniul public al UAT comunei Poarta Albă în domeniul public al UAT Județul Constanța, se realizează în scopul întregirii suprafeței de protecție sanitară și hidrogeologică.

După preluarea bunului imobil acesta se declară bun de uz și interes public județean”, se arată în document.



RAJA solicită reîntregirea suprafeței de teren aferentă frontului de captare pentru „Sursa de apă Murfatlar", edificată în anul 1969
 
În ceea ce privește cel de-al doilea proiect de hotărâre, în nota de fundamentare se menționează următoarele: „RAJA SA Constanța, prin adresa nr.50529/20.05.2024, înregistrată la Consiliul Județean Constanța cu nr.16105/20.05.2024, solicită reîntregirea suprafeței de teren aferentă frontului de captare pentru „Sursa de apă Murfatlar", edificată în anul 1969. Sursa de apă este constituită din 20 de puțuri (foraje), echipate cu cabine. Pe Iângă cele 20 de puțuri (foraje), în același perimetru sunt amplasate construcșii și amenajări care sunt legate direct de exploatarea sursei și a instalaților. De la edificare și până în prezent granțuirea nu a fost modificată iar în urma măsurătorilor efectuate și a planului de de amplasament și delimitare a imobilului elaborat, a rezultat suprafața de teren de 205.417,00 mp.


Imobilul teren aferent „Sursa nouă Basarabi" situat între malul stâng al CDMN și Șoseaua Constanța - Medgidia, în suprafață de 27.000 mp, pe partea stângă, aparține domeniului public al Județului Constanța, conform Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr.241/2011 privind însușirea și aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Constanța, HG.nr.904/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Constanța, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Constanța, și concesionat către operatorul regional RAJA SA Constanța conform HCJ nr.346/2009”.
 




Proiectele în integralitate poate fi consultat în secțiunea Document a materialului.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și: 

Ședință ordinară a Consiliului Județean Constanța! Lista proiectelor aflate pe ordinea de zi (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii