Sindicatul terorii

Duminica ar fi trebuit sa fie o zi linistita: pentru unii sarbatoare crestina, ziua Domnului, ziua cand insusi Creatorul tuturor lucrurilor a lasat-o mai moale si s-a hodinit; pentru altii simpla zi de repaus, garantata constitutional. In plus, urmare a terifiantelor atentate din Spania, in care s-au stins si romani, fusese zi de doliu national. Dincolo de latura "scenografica", ce compune partea materiala, formala a evenimentului, o astfel de zi ar trebui, in primul rand, sa ne invite pe toti la reflectie. De aceea, anumite activitati care tin de rutina sau frivolitatea existentei, trebuie amanate sau stopate, pentru a nu ne sustrage de la "trebile" sufletesti... Acesta o fi fost si motivul pentru care, la noi, ziua de doliu a fost pusa duminica, si nu luni - ca la spanioli. Pentru a "atenua" aspectul formal si a aseza momentul intr-un cadru propice reflectiei: ziua Domnului, pentru firile sensibiloase, ori o simpla zi de repaus, pentru grosul claselor truditoare. Sigur, experienta ne-nvata ca tot ce e facultativ e, de regula, amanat, fie pentru ca viata ne tine in sah-etern si nu prea se sinchiseste de agende si calendare, fie pentru ca pornirile noastre naturale sunt mai putin spiritualicesti decat ne permite zoologia. Poate ca tocmai duminica e vertebra care ne mai desparte de maimute si, odata cu rusinoasele noastre rubedenii, de restul regnului animal. Sigur, exista si cei care, in pofida convingerilor religioase, a drepturilor constitutionale sau a inclinatiei lor spre reflectie, sunt nevoiti sa munceasca-n aceasta zi. De pilda, mecanicii de locomotiva sau ziaristii. Daca soarta-i mai si obliga sa "compatimeasca" impreuna, avem cel putin un motiv pentru care aceste doua categorii ar trebui sa se simpatizeze. Sau, macar, sa nu se-mbranceasca in jos pe scara regnului animal. Duminica seara, trei ziaristi se precipitau in gara Constantei, sa-si ia bilete de tren pentru Bucuresti. Ar fi putut pleca luni dimineata, dar luni se anuntase si greva feroviarilor si nimeni nu catadicsise sa anunte ce trenuri vor fi suspendate. La informatii nu raspundea nimeni, agentia de bilete era inchisa duminica (fie pentru reculegere religioasa, fie pentru repaus constitutional...), iar vanzatoarele de bilete din gara n-aveau chef de discutii despre "viitor". Abia pridideau sa-si povesteasca telenovelele in timp ce vindeau bilete pentru ultimul tren, care trebuia sa plece la ora 19. Desi sosisem cu 15 minute mai devreme, n-am reusit sa ne apropiem prea mult de ghiseu pana la ora plecarii. O parte dintre cei aflati la coada au zbughit-o la tren, spunandu-si ca vor merge cu "nasul". Optimisti, ca niste ziaristi demni si naivi ce eram, am ramas pe peron, imaginandu-ne ca vom gasi o solutie. Ne-am dus la autogara de-alaturi, la microbuze, si-am rasuflat usurati vazand cativa oameni, incarcati cu bagaje, care asteptau microbuzul pentru Bucuresti. N-aveam motive de panica, se-ntamplase sa plec si la ora 20.00 cu astfel de curse: tot mai bun e "privatul", ne-am spus, decat angajatul la stat. Privatu` alearga, nu sta, ca vrea sa castige... Am crezut in asta pret de o ora, apoi si increderea in capitalism incepu sa se naruie: unul cate unul, oamenii si-au ridicat bagajele si-au plecat pe aiurea. Ramasesem doar noi, trei ziaristi inca demni, optimisti, care se-ntreceau in analize savante si-n speculatii. Am tras concluzia ca microbuzistii, cel putin la fel de informati ca si noi, se gandisera sa speculeze greva de luni: de ce sa trimita masinile-n cursa cand a doua zi Constanta urma sa fie complet izolata, iar ei isi puteau regla singuri pretul cursei spre Bucuresti? Uluiti de aceasta concluzie, ne-am precipitat iar spre gara: trebuia musai sa plecam in noaptea aceea. Pe panou mai era trecut un tren personal la ora 1 30. Ne-am interesat daca trenul mai circula, dar duduile, intrerupte din telenovele, ne-au concediat, sastisite. Am vrut sa ne cumparam bilete. "Nu se poate, veniti dupa ora 12!" Pai dupa 12 va fi iarasi coada, daca iar nu mai prindem bilet? "Veniti mai devreme!" Pai iata-ne, suntem aici, chiar in fata voastra, de ce nu ne dati bilet chiar acum? "Nu se poate, la 12 se schima tura, cand vine colega mea!" Dupa care a refuzat sa mai spuna ceva, ne-a intors spatele cu dispret si-a inceput sa numere niste bani. Ne-am precipitat la alte ghisee, la fel. Vrem sa vorbim cu un sef, cine-i sef pe aici? Nu s-a sinchisit nimeni. Ne-am lipit legitimatiile de presa de geamuri: miracol! O tanti se ridica imediat, inundata de zambete: "ce doriti?" Pai cu greva asta nenorocita, vrem sa stim ce trenuri vor mai pleca spre Bucuresti. "Doar cel de la 1 30 si cel de dimineata, de la 5!" Apoi nimic? Nimic. Nici macar Intersitiu`? "...Mai ales Intersitiu`..." Bun, vrem sa luam bilet la cel de la 1 30, se poate? Tipa inundata in zambete se-ntoarce spre colegele ei... Ele dau din cap... "Veniti dupa 12!" Pai de ce nu se poate? Stiti, agentia de voiaj e inchisa duminica, daca pierdem iar trenul? "Noi nu avem aici calculatoare, ca in Bucuresti, iar diagrama nu ne-a venit inca!" Pai ce diagrama va trebuie, ca e personal! Nu se dau locuri! Mirata ca si noi, inundata se intoarce iar spre colege, dar ele clatina, necrutatoare, din cap. N-avem de ales, trebuie sa ne intoarcem la 12, ca sa prindem sigur bilete la trenul de 1 30. Nu ne-am mai despartit, asa ca am avut timp sa facem o temeinica analiza jurnalistica a situatiei... Dupa patru ore, am tras terifianta concluzie ca intre atentatul din Spania si greva feroviarilor era o legatura sinistra. Ca, in general, intre atentate si greve exista o legatura sinistra: in ambele cazuri, carnea de tun sunt civilii. O grupare se rafuieste cu alta si o santajeaza facand victime in randul civililor. Cine raspunde la astfel de revendicari, dupa un astfel de santaj, incurajeaza terorismul, pentru ca-i pune in pericol pe urmatorii civili, care vor avea de suferit la urmatorul santaj. Caci aceia care se grabesc sa faca pe plac grevistilor, teroristilor - fie din lasitate, fie din lacomie electorala - deschid usa larg urmatoarelor greve. Nu-i doar o pomana electorala, e o revoltatoare eroare politica. Pe care o vom plati noi, civilii, eterna carne de tun...