Editorial Singurătatea lui Nicușor Constantinescu

În 2008, Nicușor Constantinescu se urca pe Tropaeum Traiani, în plină campanie electorală pentru prezidențiale. Cel mai înalt monument din județ părea atunci prea mic pentru președintele Consiliului Județean Constanța. Cumva, întregul județ era la picioarele lui. Ce conta că afară erau minus multe grade, că oameni de peste tot din județ fuseseră aduși acolo cu autocarele, mai mult siliți de PSD Constanța, pentru preamărirea lui Mircea Geoană, candidatul de la acea vreme al partidului la prezidențiale? Ce conta că evenimentul în sine, organizat chiar pe 1 Decembrie, simboliza o întinare a Tropaeum Traiani?! Toți se urcaseră pe monumentul din Adamclisi. Interesul politicianist primase, iar mulțimii prea puțin îi păsa de istorie, de principii, de educație. Nimeni nu mai avea simțul ridicolului. Atmosfera generală era cea a unui județ eminamente pesedizat. Baronizat. Pervertit la politica satrapilor.
Ieri însă am văzut un Nicușor Constantinescu - încă președinte al Consiliului Județean Constanța - singur. Părăsit. Abandonat. A fost pentru prima dată când a susținut o conferință de presă fără ca vreun coleg de partid să-i țină „trena“. A fost pentru prima dată când a strigat... în gol. A făcut un apel disperat la primarii, la consilierii locali și la președinții organizațiilor locale ale PSD din județul Constanța pentru a le cere să-l susțină în vederea unei candidaturi pentru funcția de președinte al PSD Constanța. Asta în condițiile în care, astăzi, el este suspendat din calitatea de membru de partid.

Am văzut un Nicușor Constantinescu de care, cel puțin aparent, toți s-au dezis. Nu l-aș numi umil, căci nici măcar în al douăsprezecelea ceas nu a admis vreo secundă că, poate, pe undeva, a greșit. A fost însă un președinte apus, cel mai probabil aflat la finalul unei tumultoase cariere politice, dar la fel de volubil și, mai ales, la fel de vehement la adresa magistraților. Trist, domnule președinte, să constatați că, de fapt, nu ați fost victima „regimului Băsescu“, a „procurorilor băsiști“, nu-i așa?! Ca de atâtea alte ori, niciun judecător și niciun procuror nu a scăpat, ieri, de „tunurile“ social-democratului acum suspendat din calitatea de membru de partid. Atâta doar că discursul de ieri a fost, și el, același din ultimii ani. Ca o casetă a cărei bandă s-a agățat. Ca un CD care sare. Ca o placă de vinil stricată, care te deranjează.
Aceasta este, în Constanța anului 2015, imaginea unei statui dărâmate de pe soclu. Ba mai mult, aceasta este imaginea unei statui care s-a făcut țăndări. Din marea politică PSD a lui Nicușor Constantinescu n-a rămas decât singurătatea.