Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:05 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Soriceii se razbuna in felul lor

ro

08 Apr, 2003 00:00 1022 Marime text
Un scriitor francez care prezenta o ipoteza a avut darul sa ma nelinisteasca, atunci cand am auzit-o. El a luat in discutie cazul in care un cercetator facea o analiza comportamentala la soareci. Savantul, inarmat cu un kil de cascaval taiat in cubulete, il momea pe soricel, ca sa ii poata studia reactiile. In acest timp, soarecele s-ar fi putut considera norocos pentru ca avea masa asigurata. Pe de alta parte, el ar fi avut de ce sa se mandreasca, pentru ca il pacalise pe cercetator sa il hraneasca in fiecare zi cu specialitati. Cu alte cuvinte, scriitorul se intreba daca nu cumva soarecele o face deliberat, lasandu-se studiat numai in ceea ce avea interesul sa arate din comportamentul lui, primindu-si in schimb, pe nedrept, portia de mancare. In acest caz, omul ar fi fost cel sedus si ar fi pierdut jocul, fara macar a banui. Acelasi scriitor avea o demonstratie in care arata cum se anunta intre ei fotonii, atunci cand se simt studiati si nu isi divulga "secretele". Zilele trecute, am aflat ca elevii claselor terminale, a opta si a douasprezecea, procedeaza la fel, in cazul simularilor la examenele la care vor sustine examene de capacitate, respectiv bacalaureat. In functie de rezultatele la aceste simulari, urmeaza a se decide dificultatea si tipul subiectelor pentru examenul propriu-zis. Ideea ca ar putea sa ii pacaleasca pe profesorii care stabilesc aceste subiecte s-a raspandit rapid printre elevii de peste tot. Ei au decis sa ia cu totii note cat mai mici la simulari, pentru a forta formularea unor subiecte mai usoare. E greu de spus in ce masura elevii au respectat promisiunea pe care si-au facut-o unii altora sau cati "spargatori de greva" vor fi existat. Un lucru e insa cert: avem aici urmarea repetatelor experimente care au fost incercate pe elevi, din 1990 incoace. Ba doua, ba trei semestre, vacante clasice sau "occidentale", gen presesiunea studenteasca. Manuale alternative, treapta unu, treapta doi, scoala de la sase ani, teste grila la limba romana, la examene sau lucrare traditionala, bacalaureat tip A si B. Dupa ce treapta a doua s-a discreditat, devenind o amintire tipica a sistemului de invatamant comunist, ministra propune acum o chestiune asemanatoare, in sensul ca, dupa absolvirea clasei a zecea, elevii vor opta pentru invatamant liceal sau profesional. Iar dupa terminarea liceului, cei care vor dori sa se inscrie la facultate vor sustine examenul de bacalaureat, ceilalti nu. Ei vor putea sa se inscrie la scolile de arte si meserii. Despre care Ecaterina Andronescu recunoaste ca nu mai sunt orientate corect preferintele pietei si continua sa formeze meseriasi de care nu are nevoie nimeni. Efectele acestei derive de abordare a sistemului de invatamant le vedem in prezent, caci soricelul a inteles ca e pacalit si s-a hotarat sa devina el dresorul, determinandu-l pe savant sa ii dea, in locul cascavalului inferior, svaiter de cea mai buna calitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii