Spre Irak, via ICIL

Si a fost noapte, si a fost dimineata. Ziua a treia. La malul marii negre e aproape liniste. Constantenii se inghesuie sa isi plateasca intretinerea si factura la energie electrica, unii isi cumpara pantofi, iar altii, putini la numar e drept, carti. Tinerii se duc in continuare la discoteca, umplu barurile. Dincolo de asta, unii sunt panicati. Chiar si colegii mei au inceput sa auda noaptea zboruri de avioane. In urma cu doua zile, avioanele au plecat spre Irak pe la ICIL. Cinci bucati. Vin, pleaca, cine mai stie! Asteptam. Constantenii au inceput sa se pregateasca. Familia Grigore are trei membri. Ei au cumparat patru masti de gaze, in varianta de cost redus, la cinci sute de mii. Un cunoscut, panicat de sotia care auzise de la vecina care sta la etajul opt ca Saddam s-a suparat rau pe noi si ca ne-a scos de la inima, a sunat la Protectia Civila, caci are acolo un prieten. Omul citise in presa ca adaposturile din Constanta sunt insuficiente si prost intretinute, lucru pe care prietenul i l-a confirmat. Sunt putine si nici nu e bine sa te bagi intr-un adapost subteran. In cazul unui atac chimic, se recomanda sa te camuflezi intr-o camera care se afla cat mai sus. Cu alte cuvinte, povestea cu buncarele e o alta mangla. Poate o fi mai bine in uscatorul blocului. Degeaba presedintele de asociatie l-a inchiriat unui arab, ca sa isi faca sediu de firma. Pensionarele l-au alungat cu maturile, ieri dimineata: "Teroristule, sa pleci la tine, acolo, ca te dam pe mana militiei". Batranii din cartierele orasului au inceput deja sa se agite. La Boema, o echipa de muncitori a inceput sa sparga trotuarul, aruncand trandafirii de sezon in groapa. Printre batranele din cartier este mare forfota. Au aflat ca vor veni excavatoarele si vor sapa o groapa mare, din care se va ridica o benzinarie. Pensionarele au inceput deja sa se agite si vor sa faca o greva. Stiu din surse sigure, pe care nu pot sa le numeasca, despre faptul ca cineva vrea sa le puna acolo o bomba care le va arunca in aer blocul si nu vor mai apuca sa se bucure de pensioara si asa amarata. Restul e doar un scenariu menit sa mascheze un sabotaj. Peste tot se barfeste despre vecini care s-au ingramadit la magazinele alimentare sa-si cumpere provizii. Ca doar vine razboiul si la noi! Conserve, apa plata, prosoape pe care le tin mereu ude, pentru bomba chimica. Colegii mei au incercat sa intre in vorba cu constantenii, pe strada. Nimeni nu vrea insa sa spuna nimic. Toti par linistiti, nu se tem de nici un pericol. In jur e pace, vine primavara, toti se pregatesc de sezon. Un batran cara discret, intr-o sacosa, o masca de gaze. Sa fie de vina acea letargie despre care vorbea un poet constantean, acel blestem ancestral de care s-a lovit si Ovidiu, exilatul speriat de valurile marii si caii getilor? Sa fi dobandit acea indiferenta patologica fata de pericol, asociata cu instinctul parsiv de a ne salva numai propria familie, care ne face sa asteptam implacabil ca marea sa se reverse intr-o zi peste oras?