Tara in care nu se mai fac glume

Probabil ca, daca teroristii se mai ocupa vreo doi ani de America asa cum au facut-o pana acum, nimeni nu va mai emigra acolo. Ba chiar ar putea pleca americanii... Tara tuturor posibilitatilor, locul in care laptele si mierea se preling incet de pe zgarie-nori si trecatorii intind mana si isi mai umplu cate un pahar, nu va mai fi un loc in care cetatenii onesti din tarile sarace sa se grabeasca sa ajunga. Cu adevarat, teatrul lumii se joaca in alt mileniu, in care timpul si-a scurtat rabdarea. Un singur an a fost suficient sa intelegem ca ceea ce consideram a fi o evolutie a umanitatii, construirea unei civilizatii cladite pe toleranta si democratie, este doar un scenariu timid, pentru care nu au mai fost bani ca sa fie publicat. America traieste din plin un cosmar al intransigentei, povestea frustratului care se trezeste si vrea sa se razbune. Cei care platesc, insa, sunt cetatenii nevinovati. Adica aceia care au crezut in "American Dream", un paradis terestru, cu salarii mari, parcuri de distractie si fast-food-uri ieftine. Aceia care nu s-au indoit nici o clipa pana acum ca traiesc in cea mai mandra tara din lume, care le poate asigura protectie cetatenilor americani. Intr-un singur an, acest vis s-a spulberat. Gemenii au cazut pentru ca erau un simbol al puterii economice americane. Cei care se aflau in cele doua turnuri au murit pentru ca se aflau in America. La fel si aceia care s-au imbolnavit de antrax. Pe lunetist s-au chinuit toate serviciile de securitate din America sa il prinda si povestea a durat vreo doua saptamani. Timp in care politia a putut doar sa dea sfaturi "pretioase" si incarcate de ridicol. Oamenii trebuie sa evite sa mai iasa din casa. Daca totusi o fac, este bine ca ei sa mearga in zig-zag pe strada. Ma gandesc, fara sa imi pot stapani un zambet, cum ar fi aratat o strada din New York sau Chicago, in care toti oamenii sa descrie, in mersul lor, unghiuri hilare. Ba poate ca si masinile ar fi trebuit sa mearga la fel pe autostrazi si daca asasinul lunetist ar mai fi ramas mult timp liber, toate soselele din America ar fi fost refacute, astfel incat sa descrie unghiuri dupa traiectorii in zig-zag! Paradoxul civilizatiei deschise face ca aceste lucruri sa fie posibile, iar oamenii nevinovati sa fie expusi tot timpul unor pericole mortale, ce nu pot fi evitate. Daca cineva ar fi scris, inainte de 11 septembrie 2001, un roman despre prabusirea World Trade Center, in mod sigur toata lumea ar fi apreciat, intr-o discutie relaxata, suprarealismul subiectului. De fapt, chiar asta se intampla in prezent. S-ar putea ca, fara sa stim, sa fi parasit deja istoria si sa ne aflam in plin suprarealism, asa cum atragea atentia, in urma cu cativa ani, un ganditor francez contemporan. Imi amintesc ca, in Romania comunista, un taran ce locuia intr-un sat din judetul Valcea a mers la Bucuresti, la Secu, si le-a spus baietilor ca la el in comuna e unul care ii ameninta pe toti satenii cu pusca. Un ARO negru al Securitatii a demarat in tromba si, dupa un drum lung incheiat cu un raliu pe ulitele prafuite, securistii si taranul au coborat in centrul localitatii. Atunci taranul le-a aratat bucurestenilor, cu un gest triumfal, statuia ce reprezenta un soldat roman cu o pusca intinsa. Totul fusese o farsa, iar omul era nebun. Este genul de gluma care ar costa enorm in Statele Unite.