Textul cu criza, à la Prigoana

Că e criză, că nu e, ce se înţelege prin asta, sau cum se simte?! Sunt doar câteva dintre întrebările pe care, de câteva luni încoace, ni le punem, fără ca cineva să ne explice de fapt ceea ce ne interesează: când se termină nebunia asta? 

Ajuns deputat, ieşit în viaţa mondenă autohtonă „datorită" căsniciei sale controversate, Silviu Prigoană încearcă să ne explice, într-un interviu dat Academiei Caţavencu, cum stau treburile cu criza asta. Cum, de fapt, criza invocată de unii pentru a-şi concedia angajaţii este doar o minciună pentru a scăpa de persoanele ineficiente. Cu sau fără criză, pentru unii a fost soluţia perfectă pentru a-şi reduce cheltuielile. 

De altfel, nu ne-a adus nimic nou la cunoştinţă. Ştiam că vom munci la fel de mult, cu sau fără venirea crizei. Că sarcinile ni se vor înmulţi şi, mai mult, salariile vor suferi modificări. Categoric nu în beneficiul nostru. Că doar suntem aproape de recesiune, ţara are împrumuturi, branşa şomerilor se măreşte, oamenii sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de tot ceea ce este în jurul lor. Şi cine este de vină? Ne place sau nu, trebuie să mergem înainte. Cu toate scandalurile mediatice, cu toată atenţia politicienilor orientată către alte acţiuni, mai mult sau mai puţin benefice, nicidecum către bunul mers al ţării, oamenii vor fi în continuare nemulţumiţi. Din ce în ce mai rău, momentan. Pentru că nu le sunt răsplătite eforturile, pentru că nu sunt ei respectaţi ca oameni... Dacă nici în ţările în care nivelul de trai atingea cote de invidiat traiul nu mai este unul mulţumitor, de ce ne mai mirăm acum că e greu, că va fi din ce în ce mai greu?! Însă nu trebuie să ne pierdem speranţa, e tot ceea ce ne-a mai rămas, dar să fim realişti. Traversăm o perioadă dificilă, însă stă şi în puterea noastră să facem ceva. A ne lamenta şi a ne plânge de milă este foarte simplu. A fi curajos, persuasiv, luptător - astea sunt atribute pe care le-am dat uitării în ultima vreme. Punem pe seama crizei tot ceea ce nu ne reuşeşte, tot ce nu suntem în stare să realizăm. Devenim o ţară de nemulţumiţi, ne plângem în stânga şi în dreapta şi aşteptăm să ne rezolve cineva problemele. Fără să mişcăm un deget. De parcă ar fi cineva obligat să ne ofere soluţia pe tavă.

Până la urmă, poate tot răul va fi spre bine. Parcă i-aş da dreptate lui Prigoană. Ăsta e contextul global, prin criză trece tot mapamondul, nu putem să stăm şi să aşteptăm bani. Cine munceşte să fie răsplătit, cine nu... cum aud în ultima vreme, lista cu cei care vor un loc de muncă e lungă... lungă.