"Traian Boc" si "Nelu Geoana"

In tentativa lor de definire a conceptului de "partid", politologii Joseph La Palombara si Myron Weiner au identificat patru criterii ce trebuie indeplinite simultan de o formatiune pentru a fi calificata corespunzator. Potrivit primului dintre acestea, este absolut necesar ca organizatia data sa fie durabila, sa supravietuiasca fondatorilor sai.

Cu alte cuvinte, un partid nu devine cu adevarat partid decat in masura in care isi rutinizeaza regulile de functionare si de succesiune - este criteriul care il deosebeste de simplele adunari de indivizi dependente exclusiv de un lider charismatic. Aplicarea acestui concept teoretic restrictiv la nivelul spatiului politic autohton releva, din nefericire, o serie de surprize mai putin placute - majoritatea organizatiilor partinice post-decembriste romanesti, fie nu si-au asumat inca "testul liderului fondator", fie l-au picat deja cu brio. Primul exemplu la indemana in acest sens - PD in epoca "protopopulara" "Traian Basescu". Desi a fost fortat indirect de prevederile constitutionale sa isi modifice componenta structurii de conducere dupa alegerile prezidentiale programate la sfarsitul anului 2004, partidul nu a dat, pana in momentul de fata, semne ca ar fi capabil sau ca ar intentiona sa se decupleze de la "locomotiva" care l-a propulsat atat de puternic in sondaje. Intre Traian Basescu si formatiunea politica din care a facut parte pare sa existe o legatura indestructibila inca, o legatura care implica, pe de o parte, un statut privilegiat al PD in ceea ce priveste relatia cu seful statului comparativ cu celelalte organizatii ce intra in componenta Legislativului, dar, in acelasi timp, si o sfera limitata de actiune pentru partidul condus in prezent de Emil Boc, determinata in mare masura de comportamentul imprevizibil al locatarului de la Cotroceni. Desi veridicitatea etichetei dezonorante de marioneta colportoare a rabufnirilor basesciene aplicata deseori, sub diferite forme, actualului lider al democratilor, pare indoielnica, este clar ca in agenda politica a primarului municipiului Cluj Napoca nu este inclusa si reinventarea PD. La celalalt capat al spectrului ideologic, nici PSD nu a demonstrat ca are puterea necesara pentru a se rupe total de personalitatea lui Ion Iliescu. Identificam doua puncte de inflexiune sub acest aspect in traiectoria formatiunii social-democrate - primul, in timpul guvernarii Nastase, cel de-al doilea, la penultimul congres extraordinar al partidului care a consfintit victoria "Prostanacului" in fata "Bunicutei" - dar intr-un final, din postura de presedinte de onoare, fostul titular al scaunului de la Cotroceni a revenit din nou la varful ierarhiei PSD, ca una dintre cele mai autorizate voci ale principalului reprezentant al opozitiei. Mai mult, sondajele releva in continuare faptul ca un procent semnificativ al electoratului social-democrat este alcatuit din simpatizanti ai lui Ion Iliescu. Un alt partid care nu este la putere, PRM, a trecut la randu-i printr-o criza profunda atunci cand s-a incercat inlocuirea lui Corneliu Vadim Tudor cu fostul prim-vicepresedinte Corneliu Ciontu. Formatiunea in cauza s-a zguduit din toate incheieturile in cele cateva saptamani in care liderul fondator a parasit prim-planul, tradandu-si dependenta accentuata pe care o prezinta fata de personalitatea Tribunului. Sirul de astfel de exemple extrase din viata politica romaneasca poate continua; trecerea in nefiinta a lui Corneliu Coposu a declansat un trend electoral descendent ireversibil al PNTCD, care a esuat in final sub pragul care permite reprezentarea parlamentara, PNG nu reprezinta deocamdata nimic in afara personalitatii voievodului contemporan Becali, cocotat pe capota Maybach-ului, nici nou-formatul PLD nu poate fi sub nicio forma rupt de imaginea cosmetizata a lui Theodor Stolojan. Unicul partid care a verificat pana acum criteriul numarul unu formulat de La Palombara si Weiner pare ca este PNL, care a avut nu mai putin de cinci presedinti de-a lungul perioadei post-decembriste.

Scris de: {autor}Adrian HERTA{/autor}