Trist, dar adevarat

Într-o notă de ironie macabră, pe ultima sută de metri a încercării utopice de a reduce rata mortalităţii rutiere la jumătate - imperativ impus de Uniunea Europeană - tot mai mulţi români îşi găsesc sfârşitul pe şosele.

Cele mai recente statistici descriu România ca un tărâm al morţii, prin prisma producerii accidentelor de circulaţie. Cifrele depăşesc media europeană, în conturarea unei antagonii înverşunate cu scopul propus. Specialiştii ne „încurajează" apreciind că, în ritmul în care pseudo-evoluează lucrurile, cele două luni care ne mai despart de un nou eşec ar trebui înlocuite cu şapte ani(!), pentru a ajunge la finalitatea dorită.

Între timp, poliţiştii de la Rutieră duc o muncă de sisif cu şoferii şi pietonii. Zecile de campanii de prevenire a accidentelor implementate la nivel naţional nu au reuşit decât o reducere insignifiantă de 4,4%, în raport cu cele 50 de procente ce trebuie anulate. Transpuse în viaţa reală, restul de 45,6 procente care ne despart de finalitatea scopului echivalează cu pierderea unor vieţi umane. Extrapolând această idee - scurtă dar cuprinzătoare - fiecare dintre noi, în funcţie de receptivitate, are şansa de a alege de care parte a baricadei dintre viaţă şi moarte să se situeze.

Pe înşelătoarea premisă „Mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva", majoritatea conducătorilor auto continuă să sfideze regulile de circulaţie, să ia toate radarele cu 200 la oră, să întreţină conversaţii la telefon, făcând abstracţie de trafic sau să manifeste daltonismul la toate semafoarele pe roşu, iar pietonii continuă să se încăpăţâneze să traverseze la doi metri mai încolo de trecere, fără măcar să aibă prezenţa de spirit să întoarcă privirea spre autoturismul care, într-un deznodământ negru, urmează să-i proiecteze în decor. Rezultatul este acela că, la un moment dat, excepţia confirmă regula, iar acea probabilitate de unu la un milion se întâmplă. Într-un final, calmul „Mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva" se transformă în disperatul „De ce mi s-a întâmplat tocmai mie?". Ireversibilul se produce într-o fracţiune de secundă. Atât este nevoie pentru ca un vitezoman să sfârşească în primul pom, un şofer care vorbeşte la telefon să fie strivit de un TIR de pe contrasens, un conducător auto să se transforme într-un criminal după ce a spulberat de pe trecere un copil aflat în floarea vârstei.

Motivele din cauza cărora oamenii mor pe capete în accidente rutiere ar putea constitui o temă separată de divagaţie, însă în faţa iremediabilului, sunt egale cu zero. Raportate la efectele devastatoare, cauzele sunt minimalizate. Trist şi frustrant este că, pentru greşelile unora, ajung să plătească cu viaţa oameni nevinovaţi... Închei cu două exemple triste, cel al Lisei Maria, tânăra ucisă pe trecerea de pietoni de inconştienţa unui şofer, şi mireasa moartă în ziua nunţii sale, după ce drumul către coafor s-a transformat, macabru, în drumul spre moarte.