Turism fara drumuri

Orice s-ar spune, infrastructura din Romania e o pacoste, mai ales daca cei care pun nota sunt turistii straini. Nici Dobrogea nu face exceptie de la aceasta regula. Iar strainii, oricat de mult s-ar da in vant dupa zonele rustice, au nevoie totusi de drumuri practicabile. Si de spatii de cazare decente. Zilele trecute, am calatorit pe drumul de coasta paralel cu malul Dunarii, intre Harsova si Cernavoda. Cei care au ajuns macar o data in lunca Dunarii cunosc poezia unica a acelor locuri, padurile de pe maluri, baltile care pe vremuri adaposteau pesti de toate soiurile. Insulele cu nisip mai fin decat la mare, soarele odihnindu-se cald, dupa amurg, sub apele inselatoare. Somnii uriasi ascunsi in gropi sub maluri, pandesc gastele luate de curent. Ei cunosc povestile scornite de sateni despre pesti uriasi care au mancat copii... Satele sunt, in general, cocotate pe promontoriul abrupt ce strajuieste fluviul. Seimeni, Dunarea, sate de romani care traiesc mai mult din agricultura, caci nu toti au plase de pescuit. Cu toate ca frumusetile de aici sunt unice, turistii sunt rari. In zona nu sunt hoteluri si nici macar pensiuni de agroturism. Am stat de vorba cu oamenii locului, chiar si cu cei mai instariti, si i-am intrebat de ce nu investesc in agroturism. Nu prea au stiut ce sa imi raspunda, au invocat diverse pretexte, dar eu am inteles ca le e foarte greu sa depaseasca hotarul preocuparilor traditionale si ca nu sunt obisnuiti sa lucreze cu turistii. Mergand cu masina dinspre Topalu spre Cernavoda, dupa ce am trecut de Capidava, soseaua de coasta se bifurca, iar un indicator ne-a vestit ca trebuie sa facem stanga, pe un drum pietruit. Am lasat deci soseaua asfaltata sa isi vada de drum spre dreapta si ne-am angajat, prin pietre si gropi, cu mare prudenta, ca sa nu rupem masina. Dupa cativa kilometri hurducaieli si praf, am regasit soseaua asfaltata pe care tocmai o parasisem. Strabatuse un sat si acum se intalnea din nou cu drumul nostru. Am injurat un pic si ne-am continuat drumul. Dupa cativa kilometri, am patit acelasi lucru, in dreptul satului Seimeni, luand in serios un indicator rutier care ne anunta ca drumul spre Cernavoda trece neaparat prin acea portiune cu gropi si pietris. Am inteles, pana la urma, ca e vorba de o varianta de centura, in constructie, care ocoleste localitatile, pentru usurarea traficului. Cel mai ciudat e ca orice turist ar pati exact la fel ca noi si ar fi derutat de indicatoarele care trimit pe oricine pe acel drum prost, nelasandu-i optiunea traseului prin localitati care, in afara de calitatea superioara a soselei, are si avantajul unui plus de farmec. Treaba romaneasca! Acesta e numai un caz, insa exemplele de locuri fermecatoare, cu obiective istorice, religioase sau artistice care se lasa vizitate foarte greu, ca o femeie pretentioasa, sunt mult mai multe. Sa ne gandim numai la cetatea Enisala, cu ruine spectaculoase, cocotate pe o stanca uriasa. Ea e vizitata de destul de putini de turisti, pentru ca iti trebuie mult curaj sa te aventurezi cu masina pe drumul de cativa kilometri buni, plin de praf vara si desfundat iarna, de la Babadag pana sub cetatea catarata pe deal. Si, apoi, ghid nu prea exista, iar hotelul din Babadag lasa mult de dorit...