Un rinichi din inima
Un rinichi din inima
06 Dec, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1378
Marime text
Nu stiu cine mai crede in reni zburatori si-n pomeni venite prin horn sau teava caloriferului. Cu toate acestea, lunii decembrie i se spune luna cadourilor. Pentru cei adulti (banuim, responsabili...) asta, de fapt, e luna cumparaturilor. O sarbatoare a negotului care ne-mparte in doua mari cete: cei care vand si cei care cumpara. Un soi de traditie ne-a trantit in aceasta menghina si ne-a lasat sa iesim din ea cum putem. Iar noi, dupa buget, obligatii sau neputinte, vindem si cumparam aproape orice. Dar ce-are traditia cu aceasta afacere? Poate-ar trebui sa mergem la sursa, sa o intrebam chiar pe ea. Sau pe purtatorul ei de cuvant. Cine-ar fi, Mos Craciun? Nu, Mos Craciun e purtatorul de saci burdusiti cu cadouri. Si-apoi Craciunul e mai tarziu, dupa Mos Nicolae. De fapt, Mos Craciun e tot un Mos Nicolae, dar ceva mai bogat, mai celebru, mai tanar. Mos Nicolae care-i, de fapt, Sfantul Nicolae. Sau Taumaturgul, cum ii spun cei cu multa carte. Sau Facatorul de Minuni, cum il mai stie norodul. Se zice ca era dintr-un neam instarit dar, la moartea parintilor sai, risipi totul, daruindu-si averea celor urgisiti. Din discretia cu care facu asta s-a nascut si legenda binefacatorului anonim care se strecoara, noaptea, in case si ne umple de daruri si bucurii. De-aia 6 decembrie, data mortii sale, a ramas prin traditie o noapte miraculoasa, a bucuriilor "cazute din cer". De-aia an de an, in decembrie, unii dintre noi (cei adulti, responsabili...) se deghizeaza in binefacatori si fac cumparaturi pentru altii. De vandut, se vinde aproape orice, bani sa fie. Nici nu trebuie, musai, sa iesi din casa. Azi poti rezolva multe prin Internet. Sa luam, de pilda, Forumul Romanesc al bisericii Sf. Nicolae din Vancouver. Ca tot vorbeam de Sfantul Nicolae, am dat o raita pe-aici, sa vad ce discuta romanii (crestini, ortodocsi) in preajma sarbatorilor. Normal, discutau mai ales despre daruri, despre cumparaturi. Dar ce daruri, ce cumparaturi! Razvan, de 25 ani, anunta voios: "donez rinichi gr. 0, Rh pozitiv, contra sumei de 10.000 $, neg.". Ciudata donatie, negociabila... Cristi, de 23 ani, era mai generos: "donez urgent rinichi grupa 01 cu Rh negativ contra sumei de 6.000 de euro, rel. la 0740....". Syby dona rinichi grupa AB IV: "sunt perfect sanatos. Pret avantajos". Gabriel te lasa sa alegi: "donez urgent maduva osoasa sau organ renal". Apoi un rinichi de student. Apoi un "antialcoolic". Apoi un binefacator anonim, semnat XXX: "vand rinichi la pret real". Dar ce-o-nsemna "pret real"? Care-o mai fi "cursul" omului, vietii? Sfinte Nicolae, ce macelarie! Unde ai nimerit? Pretutindeni, rinichi etalati ca la piata, de toate formele si marimile, rinichi anonimi si rinichi de firma, rinichi cu discount, cu TVA sau accize. Rinichi la negru, second-hand, cu surprize. Super-oferta. Lichidare de stoc. Mari reduceri! Doar e luna cadourilor: luna cumparaturilor. Luna cand orice minune ar putea fi posibila. Evident, la un tarif rezonabil. Negociabil.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii