Unde este greseala?

Mai deunazi, un coleg intors de curand dupa o lunga sedere in Occident imi spunea ca schimbarea in rau a Romaniei este vizibila pana si pe fetele oamenilor, mult mai posomorate decat cele pe care le vazuse inainte de plecare. Adesea, dupa un voiaj in afara, intoarcerea acasa este insotita de sentimente de dezamagire sau stari de soc. Pentru noi, cei care traim continuu in acelasi loc, nu sunt sesizabile transformarile sociale, ritmul lent conferindu-le un oarecare confort, dar majoritatea romanilor cu siguranta sunt constienti ca, in ultimii ani, lucrurile au mers spre mai rau. Cum sa-i convingi pe acesti oameni ca, in ciuda a ceea ce vad ei, directia este totusi cea buna? Cel mai adesea ne multumim sa gasim un vinovat care, chipurile, a incurcat itele si astfel n-a mers treaba cum se cuvenea. Ba guvernantii sau directorii de intreprinderi n-au respectat promisiunile, ba unii au furat din sac si n-a mai ramas nimic pentru restul si tot asa, cautand mereu ipotetici vinovati, uitam ca fiecaruia dintre noi ii revine o parte de responsabilitate. La urma urmei, intr-un sistem democratic cum ne pretindem a fi, conducatorii ii reprezinta pe cei ce-i voteaza; cu alte cuvinte, noi le dam mandatul in baza caruia ei ne conduc asa cum ne conduc. O vreme ne-am consolat cu "avem conducatorii pe care-i meritam!". Se pare ca a sosit momentul sa recunoastem ca, asa cum sunt conducatorii, asa suntem si noi! Si totusi unde este greseala, de ce in Romania democratia si economia de piata aduc nedreptate si saracie in loc de corectitudine si prosperitate, cum se intampla pe la altii sau cum asteptam cu totii dupa 1989? Ce trebuie schimbat: oamenii, sistemul, miorita? De unde trebuie sa vina schimbarea: de jos in sus sau de sus in jos? Toate se invart intr-un cerc vicios: sistemul este format din oameni, oamenii au mentalitatile pe care le au... Nu cred ca trebuie cautat raspunsul in lipsurile democratiei sau in nepotrivirea acesteia cu spiritul poporului roman, cum adesea se fatalizeaza prin presa. Vina este, in opinia mea, conjugarea unor responsabilitati individuale si atat. Majoritatea indivizilor care nu accepta sistemul se lasa totusi condusi de acest sistem. Daca exigenta prosperitatii sau a traiului decent este inca departe si dependenta de un anumit nivel de dezvoltare, totusi - teoretic - Romania dispune de toate instrumentele asigurarii cel putin a unei existente corecte. Mai mult, dezvoltarea vine de la sine atunci cand structurile ei sunt bine stabilite si economia este relativ libera. Problema este ca lupta cu sistemul bolnav este una grea si costisitoare si cei mai multi abandoneaza, preferand solutia comoda a lui "merge si asa", "macar cat de cat" sau "ne descurcam noi". Este stupefiant sa vezi cum toti oamenii, declarativ, critica tot ce le iese in cale, dar faptic, fac tot ce trebuie ca sa perpetueze proastele obiceiuri. La tramvai ne revolta ca nu vine la timp, dar acceptam sa ne urcam si pe scara si sa stam indesati si garboviti; ne revolta cand autoritatile publice locale ne mai adauga o taxa nedreapta si neconstitutionala, dar stam la coada la ghiseu ca s-o platim, in loc sa ne cautam dreptatea in justitie. Si de fiecare data amanam exercitarea unui drept care ne este incalcat, asteptand sa vina altul sa ne rezolve problema sau sperand ca se va schimba de la sine. Nimeni nu-ti pune in traista banii si dreptatea. Trebuie sa-ti cauti singur tot ce ai nevoie, trebuie sa participi, sa te implici. Aici este neintelegerea ca asta inseamna democratia de fapt. Nu conteaza daca este de jos in sus sau invers. Daca schimbarea se produce in interiorul individului. Viata oamenilor nu este reflexia pasiva a guvernarii, fie ea centrala sau locala. De exemplu, constanteanul nu este numai beneficiarul vremilor bune, el trebuie sa si contribuie responsabil in acest angrenaj. Sistemul nostru politic autohton ocoleste insa o consultare reala a celor vizati atunci cand se ia o decizie. Decizia politica ar trebui sa porneasca nu de la ceea ce este acceptabil din punctul cuiva de vedere, ci de la ceea ce este drept si apoi pe acest fir trebuie sa se ajunga, prin negocieri, la solutii cu care toti cei afectati de problema pot convietui. Or, la noi se porneste intotdeauna invers: de la interesele unui grup sau interesele de moment, fara a se consulta cetateanul, fara a se analiza implicatiile deciziei, dupa care, treziti de aberatiile care se revarsa asupra altor categorii neluate in seama prima oara, guvernantii sunt obligati sa revina si sa tot revizuiasca, pana ametesc, intregul sistem. In loc sa avem legi suportabile pentru toti, avem beneficiari, profitori si victime. De aici, saracie, instabilitate sociala, drame. Constanteanului, absent din actul guvernarii locale, i se arunca in treacat la televizor o explicatie cu "marile beneficii" pe care o sa le aiba pentru urmatorii patru ani daca voteaza pe 6 iunie cu cine trebuie. Ametit si naucit de cate i se intampla, acesta se multumeste cu tot mai putin, in speranta ca nu va pierde chiar totul. Din pacate, constantenii care abandoneaza in fata abuzurilor sunt mai multi decat cei care incearca ceva. In acest caz, resemnarea este mai periculoasa decat revolta, pentru ca ea inseamna moartea oricarei forme de civism. Asa ajungem sa facem reglementari pentru vama fara sa-i intrebam pe cei care au de-a face cu vama, facem reglementari de consum fara sa-i intrebam pe consumatori, platim taxe radio-tv fara sa avem radio si televizor, etc. Natiile mai avansate ca noi in ale civilizatiei stiu sa reactioneze mult mai eficace atunci cand se iau masuri abuzive, iar societatea civila este oricand capabila sa mobilizeze lumea in campanii rasunatoare si efective. Sa nu ne inchipuim ca in Occident politicienii si conducatorii vor numai binele oamenilor si sunt imaculati. Si acolo, si la noi exista si cei carora le convine ignoranta. Dar acolo societatea civila, mai bine organizata, are mai multe parghii cu care poate constrange guvernele sa nu depaseasca anumite limite. In plus, informatia este mult mai pretuita si exercitiul democratic a facut din individ un cetatean responsabil si interesat de ceea ce se petrece in jurul sau. Sintagma romaneasca "tara te vrea prost" cu care ne "alintam" in vremurile comuniste nu este inca depasita. Constanteanul se departeaza tot mai mult de guvernare printr-o birocratie inutila care ii ajuta doar pe unii pierzatori de vreme sa aiba o leafa buna si un post caldut si sigur, iar pe o gramada de profitori sa se infunde prin hatisurile ei, ocolind legile. Distanta asta convine caci in felul acesta cei care profita isi vad nestingheriti de treburi. Asa, este liniste si toata lumea este fericita. Politicienii se umfla in pene vanturand prin mass-media sondajele in care romanii sunt cei mai entuziasti adepti ai integrarii europene din tot fostul bloc comunist, la televizor se vorbeste numai despre integrare, pe holuri la casele mari, tot integrare, in birturi si carciumi, "hai integrare", toti asteapta integrarea asta ca pe Hristos, dar nimeni nu stie ce inseamna ea de fapt. Diferentele de procente care ne despart de ceilalti estici cu privire la entuziasmul europenismului sunt masurabile in diferentele de informatie. Acolo oamenii stiu ce-i asteapta si cumpanesc in cunostinta de cauza. La noi, le-a spus oare cineva acestor oameni ce inseamna integrare si cat costa ea? Se pare ca nu! Unii traiesc cu fericita impresie ca integrarea ne aduce bani si liniste fara sa facem noi nici un efort si in acelasi ritm de munca pe care l-am avut pana acum. Europa si lumea civilizata vin cu reguli si standarde, nu cu "merge si-asa" sau "ne descurcam noi". Or, la noi, unii cred ca oricum vom fi in Uniunea Europeana "si-asa, si-asa". Probabil, undeva pe aici ar trebui cautata greseala, caci responsabilitatea schimbarii revine deopotriva cetatenilor, organizatiilor civice care, de un deceniu si jumatate, incearca fara succes sa-i mobilizeze, dar si politicienilor ca cei care decid, dar si in calitate de cetateni - intr-o tara si intr-un oras care macar din anul 2007 vor fi europene cu "acte in regula".