Vaca presedintelui Iliescu

Un barbat dintr-un sat dobrogean a trimis o scrisoare presedintelui Iliescu in care il ruga sa il imprumute cu cateva milioane de lei pentru a-si cumpara o vaca. Era vorba doar despre jumatate din pretul vacii, cealalta jumatate urma sa o puna taranul. Mai mult, el ii promitea presedintelui Romaniei sa ii inapoieze banii in cativa ani. Omul mai avea putin si ii promitea lui Iliescu si dividende dintr-o afacere atat de serioasa! Tonul scrisorii era unul politicos si stangace si trada acea incredere a taranului obisnuit cu cooperativa, ca cineva trebuie sa il ajute, cu atat mai mult presedintele tarii. Asa cum era de asteptat, dupa ce vreun consilier o va fi citit si, probabil, s-a amuzat copios o zi intreaga, a trimis scrisoarea autoritatilor locale din Constanta. Aici amuzamentul a continuat, dar bineinteles ca presedintele Iliescu nu ii va da niciodata acelui om bani sa isi cumpere o vaca. Sau poate ca barbatul ar fi trebuit sa astepte pana in campania electorala, cand poate intamplarea ar fi facut ca Iliescu sa viziteze satul cu pricina. Atunci presedintele ar fi facut fara indoiala acest gest de caritate, care l-ar fi ajutat sa castige multe simpatii. Intr-o zi, a venit la noi la redactie un om care era atat de disperat incat se hotarase sa isi vanda un rinichi. Atunci am mers la el acasa si i-am ascultat povestea. Era unul dintre acei oameni care se considerau nedreptatiti ca statul nu le da o locuinta, pentru ca sunt saraci si amarati. Fiica lui era foarte grav bolnava, avea o afectiune ciudata, care poarta un nume prea sentimental pentru o boala. Ca sa se vindece, fata trebuia sa faca o operatie costisitoare in strainatate. De aceea, tatal ei a trimis memorii tuturor forurilor de la care credea ca poate obtine bani. Apoi, el s-a hotarat sa dea in judecata statul roman ca sa isi obtina "drepturile". Pentru ca de ani buni nu primise nici un raspuns favorabil, iar in mintea lui exista convingerea ca cineva este obligat sa il ajute, s-a gandit sa anunte ca isi vinde un rinichi. Sau poate ca voia doar sa atraga atentia asupra problemei lui, in speranta ca va convinge pe cineva sa il ajute. Am mers la locuinta nefericitului si am scris un reportaj despre situatia lui. Barbatul pretindea ca ar fi dispus sa renunte oricand la un rinichi, in schimbul unei sume considerabile. Mai mult, el auzise de un spital din Turcia care cumpara rinichi cu 10.000 de dolari bucata. Am plecat de acolo deprimat si cu intrebarea daca omul are de gand cu adevarat sa cedeze un rinichi sau vrea doar sa atraga atentia. Dupa cateva zile, omul a venit din nou la redactie sa ma intrebe daca, in urma articolului meu, a telefonat vreun client sa ceara detalii. Mai mult, barbatul a incercat sa ma cointereseze, spunand ca am si eu partea mea, daca reuseste sa isi vanda rinichiul. Cu alte cuvinte, o mica parte din organ, cu vascularizatia aferenta, imi va reveni! Diferenta dintre cel care ii cerea presedintelui imprumut jumatate din pretul unei vaci si cel care considera ca statul este obligat sa ii dea o locuinta si bani, iar acum vrea sa isi vanda un rinichi, tine de onestitate si de o alta structura interioara. Primul este un om de la tara, caruia ii mai trebuie cateva milioane de lei pentru a-si cumpara o vaca. El face o solicitare inocenta in sinceritatea ei, cel de-al doilea pare sa-si fi facut o meserie din a scoate cat mai mult de la cei din jur. Ceea ce ii uneste este ideea ca exista o instanta obligata sa te ajute, de cele mai multe ori statul. Cei care lucreaza in asistenta sociala stiu ca exista familii care fac din neajutorarea lor o virtute pe care o arata peste tot in mod exhibitionist, pentru a obtine ajutor. In acelasi timp, acesti oameni nu sunt dispusi sa faca ceva pentru a schimba situatia in care se afla, ci asteapta sa fie ajutati de altii. Ei merg, pe rand, la toate organizatiile neguvernamentale care deruleaza proiecte de asistenta sociala si se plang, apoi trec la structurile statului, gasind tot felul de vinovati pentru situatia in care se afla.