Vesnicia, amanet la oras
Vesnicia, amanet la oras
04 Jun, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1026
Marime text
Ma aflam intr-o comuna din sud-vestul Dobrogei. Timp de doua zile survolasem satele din jur si ma grabeam sa ma intorc in orasul meu, la castronasul acela cu strazi fumegande, stropite cu oameni, prin care soarele trece ca o furculita ce desprinde carnea de os. La zidurile lui inalte, cu ferestrele oarbe deschise-nlauntru, in cutiile televizoarelor, la duhoarea familiara de bitum, scoici stricate, urina si motorina, la covorasul acela de-asfalt pe care ingenunchem zilnic sa ne rostim rugaciunile oarbe, sa ne sorbim ratiile de stralucire si bezna. Cel care ma insotise prin colburile comunei, un profesor bantuit de tot felul de ratari nemarturisite si care, de-atata singuratate, se obisnuise sa vorbeasca cu zidurile, ma tot ispitea sa raman, macar pentru cateva clipe: "e zi de targ, trebuie neaparat sa ramai, sa vezi targul." Eram grabit, orasul ma tragea spre el cu tentacule lungi de asfalt, cu semnele lui de circulatie ca niste ventuze. "Azi toate satele din jur vin aici, in straie de sarbatoare, trebuie sa le vezi". Acest "trebuie" mic, de la tara, colorat si agitat ca o soparla necugetata, strecurandu-se, indolent, pana-n dreptul urechii mele. Si-acel "trebuie" mare, sarpele orasului meu, care-mi infasura gatul si incepuse sa traga, sa stranga. Totusi, ceva din agitatia aia marunta imi incalzi inima, ii soptit sarpelui mare sa-si slabeasca nitel stransoarea: am obtinut o amanare. M-am strecurat, in salturi lungi, prin suvoiul de oameni si lucruri, in timp ce profesorul, luat de flame, ma urmarea impiedicat si stingher, propovaduind despre planetele lui. Nu-l auzeam, grabit cum eram sa ma umplu de locul acela, in care satele vin cu vesnicia in maini, in cos sau caruta, sa o aseze frumos pe taraba, sa-i afle pretul. Am vazut, mai intai, vesnicia in forma de rata, scotea, dintr-o traista de rafie, semne albe de intrebare pentru fraze calite din foi de varza, apoi vesnicia in forma de ied, cu cornitele-ncurcate in aer si copitele innodate de-asfalt iar, ceva mai incolo, o cutie cu papadii galbene, piuitoare, ce nici nu iesisera bine din ou si isi intindeau in sus luminitele, asteptand sa le ia vantul, sa le duca in cer. Apoi targul cazu intr-o rana si i-am vazut, pe sub fustele inflorate, coapsa mincinoasa, linsa de marele sarpe: pe tarabe, pe-asfalt ori in aer, prinsi in carlige, fluturau dintii ingalbeniti ai orasului. I-am recunoscut pantofiorii de mucava, stelutele lui de plastic, lunile lui de miere sintetica, inimioarele lui de nylon, floricele lui electrice: marfa ieftina, tipator ambalata, grotesc surogat pentru vesnicie. Am sarit in masina si-am fugit catre casa. Undeva, inainte de Adamclisi, am franat brusc: o broasca testoasa traversa strada, agale, printre masinile oarbe. Am dus-o pe malul celalalt si-n timp ce se pierdea in iarba inalta m-a fulgerat gandul la locul acela, in care mi-am stins prima oara patima vesniciei: un satulet de prin Apuseni, nu departe de Cheile Runcului si Pociovalistei. De cum iesea mocanita din ultimul tunel si ma aseza la poalele satului Ocolis, o senzatie uriasa de bine imi incununa sufletul, imi deschidea niste ferestre vrajite, launtrice. Departe de orice mutilare urbana, de grimasele lejeritatii, gusturilor, nevoilor, toanelor lumesti, iti puteai pipai propriile dimensiuni, sa le masori cu zeii vazduhului si padurii. Si tocmai acolo-mi fu dat sa vad prima oara cum se scufunda lumea in lume: oamenii si-au schimbat portul zeiesc pe toalele tipatoare, aduse de aluviunile strainatatii, fetele si-au lasat fermecatoarele cozi prin bilciul coafoarelor de la oras, horele au devenit discoteci, cizmele s-au facut adidasi iar lutul oalelor deveni plastic. An de an, satul invata sa se furiseze afara, sa se rusineze de el insusi, sa stinga candela si sa se-nchine la luminita televizorului, la undele telefonului mobil, la dogoarea cuptorului cu microunde. Intr-o zi de targ isi amaneta vesnicia pentru o pereche de-adidasi. Crezu ca va trece mai iute pe malul celalalt. Acum asteapta sa vina ceva, sa il ridice dintre rotile oarbe si sa il puna la loc, in iarba.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii