Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:46 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viaţa înainte, după şi pentru „brazilian"

ro

26 Jul, 2011 01:35 1603 Marime text
claudia_candet.jpgZilnic, din ce în ce mai des lângă noi, avem oameni care portofelul devenit doldora într-un timp scurt le-a schimbat şi viziunea despre viaţă, dar mai ales inima şi viaţa în ansamblul ei.

În decursul vieţii, interacţionăm vrând, nevrând, cu personaje de la care avem de învăţat multe chiar dacă unii au şcoli înalte absolvite sau condiţiile financiare ale familiilor lor nu le-au permis să-şi şlefuiască la maximum inteligenţa. Sunt oameni pe care viaţa i-a învăţat că indiferent de rândul pe care îl porţi, demnitatea şi omenia o dovedeşti la fiecare mişcare, gest, atitudine pe care o expui. În general, cei care ajung în funcţii publice mult prea repede, date fiind capacităţile intelectuale pe care le deţin, dovedesc, de fiecare dată, în relaţia cu ceilalţi că un comportament adecvat, o vorbă potrivită, sau un gest făcut exact când trebuie nu se cumpără cu bani. Există însă şi oameni care, în ciuda faptului că reuşesc să obţină poziţii importante în societate, în vremea deplinătăţii profesionale, dovedesc faptul că ştiu să-i pună în valoare şi pe cei de lângă, pe care nu îi tratează cu dispreţ şi pentru care au mereu o vorbă bună. Sunt primari sau viceprimari autohtoni, în sarcina cărora au fost transferate multe dintre responsabilităţile celor care se distrează prin Brazilia, care ştiu că lucrul bine făcut este întotdeauna apreciat, indiferent de opoziţie, de duşmani sau de răuvoitori. Sunt cei care vorbeau ore în şir înainte de a ocupa un fotoliu lejer la primărie despre cât de mult este preocupat de animalele pe care le vizita în fiecare dimineaţă, despre regretul pierderii unui mamifer marin, despre viaţa care va urma, dedicată hârtiilor. Sau despre primarul care a avut inima bună să ofere o sumă de bani unui simplu om cu care intră în contact aproape zilnic, dar pentru care nu are nicio obligaţie şi nici nu are astfel de aşteptări. Sunt oameni care încă nu şi-au pierdut omenia, dar care, înconjuraţi de caractere contrare lor, pot oricând derapa. La fel cum o fac cei cu averi imense transcrise în declaraţiile de avere pline de zerouri, care nu se uită în urmă când lovesc un câine pe stradă sau care privesc cu dispreţ orice nou apărut în tagma exclusivistă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii