Viata printre blocuri

M-am nascut la bloc si, ca multi altii din generatia mea, mi-am trait toata viata la bloc. Nu simteam dimineata mirosul acela proaspat de natura trezita, ci mirosul carnatilor fripti ai vecinului de la trei. Ani intregi m-am jucat printre blocuri cu a caror uratenie gri ochii mei se obisnuisera intr-o asemenea masura incat nici nu o mai vedeau. Suntem milioane de oameni care ne desfasuram viata strecurandu-ne zilnic printre aceste cladiri a caror hidosenie nu ne mai mira. In orasele noastre urate stam inghesuiti, unii peste altii, ca niste animale in grajduri ridicate pe verticala. Intimitatea o traim la comun cu alte zeci de oameni, caci stim cand vecinii de sus se cearta, cand cei de jos spala butoiul cu varza sau cand tinerii de alaturi se draganesc. Dar ne-am obisnuit. Ne-am obisnuit sa traim zilnic in acest univers. Si ce este de facut impotriva acestei crime a "epocii de aur" care a transformat vechile targuri pitoresti in niste orase urate? Nimic, intr-adevar, caci ne ramane sa asteptam fie ca zidurile sa cada peste noi, fie ca miile de tineri care au deschis ochii la bloc sa-si construiasca casute cochete. Numai ca acesti tineri trebuie sa dea tare din coate ca oricum nu pot beneficia prea multi de facilitatile oferite de guvernanti prin punerea la dispozitie a acelor credite pentru achizitionarea de case. Pana atunci nici o problema, caci suntem obisnuiti sa traim in cele mai urate orase, iar amintirea strazilor adanc umbrite de case nu o putem regasi decat in carti. Se stie ca din cele mai vechi vremuri casutele mahalalelor Constantei erau modeste, dar fiecare arbora mandria unei mici gradini. Acolo isi citea spre exemplu Mitica ziarul de sambata, printre flori si zarzavaturi, lafaindu-se in intimitatea sa. Zile frumoase si pline de mici delicii cotidiene care irigau cu sanatate mintea obosita de peste saptamana. Era vorba de o epoca a cuminteniei frumoase. Insa intre generatiile de azi si acele vremi trecute se intinde frenezia neagra a sistematizarilor comuniste, frenezie care continua uimitor si astazi. Caci asaltul lichelelor si al prostului gust nu a fost intrerupt de la evenimentele din decembrie 1989. In spatele lor, astazi nu mai stau resorturi ideologice, ci motivatii pur economice care le dau un plus de agresivitate. Cum se poate numi altfel decat agresivitate a prostului gust incercarea de a construi un inestetic bloc in imediata vecinatate a unui monument istoric al Constantei, Catedrala Sf. Petru si Pavel, veche de cativa zeci de ani? Frumusetea linistita a unor cladiri care au o istorie de sute de ani va fi incet-incet agresata de verticalitatea obscena a unor constructii ce-si au locul in alte zone ale orasului.Daca in Europa civilizata blocurile au fost invinse, la noi inca nu se stie cine va castiga disputa catedrale-monumente versus blocuri. Intre timp, noi ne obisnuim copiii sa se joace printre blocuri, ne obisnuim ochii cu privelistea balcoanelor scorojite, ne obisnuim sa traim in epoca blocurilor.