Violenta ramane, inspectorii scolari se schimba...
Violenta ramane, inspectorii scolari se schimba...
20 Jun, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1335
Marime text
De la postul de adjunct si pana la cel de "general" nu este decat un pas greu de trecut, de altfel, daca nu esti prins in algoritmul politic al partidului.
Dupa doua mandate in care s-a aflat pe post de secund la conducerea ISJ, profesorul Marian Sarbu si-a vazut visul cu ochii... A fost numit, in sfarsit, responsabil cu educatia in teritoriu. Nici nu se uscase bine cerneala pe cererea de demitere a lui Narciz Amza, cand proaspatul general era deja uns. Din ce stiu eu, acesta ar fi cam al saptelea inspector din 2000 incoace. Nu stiu ce anume urmaresc oficialii din minister cand tot schimba echipa manageriala a inspectoratului scolar, pentru ca vad ca problemele grave din invatamant continua sa existe. Ba cred ca stiu ce este mai important pentru sefii din educatie, care, la randul lor, se perinda la minister, in functie de culoarea politica. Daca stau sa ma gandesc, pana acum, am avut la conducerea educatiei, reprezentanti de la toate partidele. Numai in ultimii ani s-au succedat pe rand Marga, Andronescu, Miclea, Hardau, iar acum, liberalul Adomnitei. Toti au vrut una si buna. Si anume aplicarea reformei intr-un sistem bolnav, cu mentalitati invechite. Si nu vad nimic rau in asta, insa m-as fi bucurat daca s-ar fi vazut schimbari radicale in timpul mandatelor celor aflati la putere. Dar vorba zicalei: "Apa trece, pietrele raman". Ba mai mult. In ultimul timp, agresivitatea elevilor a atins cote alarmante. Nu de mult, la Suceava, un elev si-a omorat colegul, in timp ce un altul l-a bagat in spital pe dascalul sau, dupa ce i-a fracturat nasul. Se pare ca, nici in Constanta, situatia nu este "roz", insa nu inteleg de ce reprezentantii inspectoratelor prefera sa pastreze tacerea asupra acestui subiect tabu. Informatii concrete privind violenta in scoli si licee se obtin foarte greu. Oare care sa fie motivul? Constienti ca vor fi trasi de urechi de catre sefii lor pentru ca nu si-au facut treaba in teritoriu, responsabilii cu violenta ofera mass-media relatii superficiale, din care nu rezulta mare lucru. Pe de o parte, este adevarat ca, pana acum, nu am auzit sa se fi intamplat lucruri foarte grave in judetul nostru, insa, pe de alta parte, profesori si directori care vor sa ramana anonimi, povestesc de elevi care isi ameninta dascalii, ii injura sau chiar ii agreseaza. De cele mai multe ori, verbal, insa, uneori, chiar si fizic. O cunostinta, profesoara de fizica, imi povestea de curand ca ar vrea sa paraseasca sistemul de invatamant, pentru ca nu mai suporta comportamentul unor elevi pe care ii are la clasa. Penibila situatie! In acest context, cum ar putea fi interpretate toate intrunirile cu factorii responsabili in domeniul violentei cu care se lauda autoritatile locale din educatie? Doar teoretice si cu rezultate zero in viata de zi cu zi. Mai nou, dascalii recunosc ca parintii si-au scapat copii din mana, iar mass-media are un rol distructiv in aspectul violentei. Profesor si psiholog pe deasupra, Ioana Purcarea imi marturisea deunazi ca mediatizarea pe toate canalele a faptelor de violenta indreptate asupra dascalilor reprezinta de fapt o manevra politica prin care se urmareste discreditarea cadrului didactic. Interesanta opinie, nu-i asa! Deoarece, de atata vreme, oficialii din minister nu introduc sanctiuni pentru descurajarea elevilor indisciplinati, tind sa-i dau crezare acestui dascal. Ramane de vazut daca noul "general" constantean, in lipsa unor parghii de la centru, va putea face ceva concret pentru ca profesorii si elevii nostri sa fie in siguranta in scoli si licee. Asta, bineinteles, daca mandatul sau nu va expira pana cand planul sau de bataie va fi pus in aplicare.Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii