Visul bleg al imbogatirii

Isteria starnita in ultimele saptamani in jurul castigului fabulos de la loto arata exact locul in care ne aflam. Patima cu care astfel de jocuri sunt primite si in alte tari mult mai civilizate arata ca la mijloc e o chestiune general-umana. Si asta pentru ca promisiunea castigului este unul dintre miturile modernitatii tarzii pe care o traversam. Toate societatile democratice, mai ales cele ajunse la un stadiu inalt de dezvoltare materiala, promit fericirea cetateanului, ca treapta ultima a bunastarii. E aici un soi de mesianism urban, care inlocuieste entuziasmul spiritual al diverselor mistici, ce a inceput sa dispara. Daca romanii au fost in stare sa creada ca vor castiga bani multi la jocurile de tip piramidal, daca s-au inghesuit in trenurile care mergeau la Cluj din toate colturile tarii, cu banii obtinuti pe apartament, ca sa-i depuna la Caritas, de ce sa nu creada ca vor castiga la loto! In 1920, "Marele Ponzi" a convins 40.000 de americani sa isi investeasca averile in circuitul lui financiar, promitandu-le de 2,5 ori mai multi bani, in termen de 90 de zile. El si-a pacalit clientii ca banii erau investiti in actiunile Uniunii Internationale de Posta, pe care apoi le vindea la un pret mult mai mare in Europa. In realitate, Ponzi investise, pe toata durata sistemului, numai 30 de dolari din cele 15 milioane castigate si facuse platile primilor creduli din banii celorlalti. La noi, poate ca a fost vorba si de o disperare a celor multi, care sperau ca norocul sa poposeasca si pe la ei. Nimeni nu a stat sa se mai gandeasca la valoarea sanselor. Daca in perioada Caritas-ului puterea de cumparare a romanului era mai mare, pe masura ce populatia a saracit, mirajul norocului picat din cer devine singura sansa pentru multi. Faptul ca, de data aceasta, la loto, reportul a fost atat de mare a facut ca foarte multi romani, chiar si cei care nu jucasera niciodata la astfel de jocuri, sa ia cu asalt casele la care puteau sa depuna biletele pe care au scris cu degete tremurande data de nastere a pisoiului sau numarul de la pantof. Totul a fost ca o vraja. Foarte multi nevoiasi au sperat ca Dumnezeu ii va ajuta sa ajunga in randul celor pe care ii invidiaza de atata timp. Sa aiba si ei piscina in sufragerie, caini de vanatoare si palmieri in curte, ca sa ii poata sfida pe cei care nu i-au luat in serios atunci cand erau saraci. Mediatizarea intensa a castigului fara precedent a facut ca romanii sa se inghesuie la ghiseele aducatoare de noroc, sa sparga geamurile, sa ii impinga pe jandarmii care incercau sa preintampine nenorociri si mai mari. Am auzit ca si vrajitoarele au facut bani multi in aceste saptamani, multe surori ale Mamei Omida stiind, care mai de care, cum trebuie sa stabilesti numerele castigatoare. In aceeasi masura m-au amuzat persoane publice care au recunoscut in interviuri televizate ca au jucat si au promis ca vor dona banii pentru lucrari edilitare sau pentru ajutorarea oamenilor nevoiasi. Caci, daca tot nu a venit castigul, macar le-a crescut cota in fata electoratului. Asta daca i-a mai crezut cineva!