Vorbe grele, dar rele

„Da, sunt balcanic, nu-i nimic/ Şi-mi place jocul din buric/ De muncă n-am găsit nimic, nimic, nimic/ Căci sunt balcanic”. De la aceste versuri ale trupei Holograf îmi voi începe slalomul printre românisme lexicale „mirifice” care sperăm să fie înlocuite pe viitor de cuvinte ce descriu activităţi ancorate în valori morale juste.

Fără doar şi poate, vedeta zilelor noastre este termenul polisemantic „combinaţie”. Acest substantiv poate indica o „inginerie economică” ieşită din comun, pe care iniţiatorul o prezintă vădit cu un ton suspicios, pentru a nu fi denunţat sau copiat. Al II-lea sens înfăţişează relaţia superficială de apropiere între două persoane de sex opus. De cele mai multe ori, istorisirile legate de această legătură încep sau se termină cu „dar să nu mai zici la nimeni”, motiv pentru care veridicitatea faptelor nu este atestată.

„Combinaţie” are un frate mai mic, pe numele său „pont”, însă acesta din urmă şi-a pierdut din originalitate, fiind doar o informaţie primită dintr-o sursă mai mult sau mai puţin credibilă. Întâlnit adesea în lumea naivilor adepţi ai jocurilor de noroc, acest pseudocuvânt „promite” o îmbogăţire imediată, de obicei investind o sumă cu maxim 2 cifre, vizând un câştig comparabil cu monetarul Japoniei.
În ton cu stilul balcanic regăsit în temperamentul românesc, însuşirea pe nedrept printr-o manieră barbară a unor merite, bunuri sau sume financiare se regăseşte în semnificaţia temutei „japcă”. Bazată pe forţă şi tupeu, această operaţiune este caracteristică persoanelor care se ocupă de afaceri ilicite mărunte, binecunoscuţii „găinari”.

Puya descrie perfect fantezia românului din 2014: „E o tradiţie p-aici de când noi suntem mici/ Iubim s-avem dolarii, urâm s-avem servici.”
Dacă ne raportăm însă la... Caragiale, să zicem, fie că îl priviţi drept un scriitor realist sau pesimist, sunt convins că în adâncul sufletului său şi-ar fi dorit ca poporul român să folosească mai mulţi termeni din câmpul lexical al cuvintelor hărnicie, carieră, cinste şi umanitate.