Ziaristii si libertatea lor

O serie de evenimente de la nivelul judetului Constanta ce s-au petrecut in ultima vreme au readus in discutie inca o data, intr-un mod care mi se pare mai serios ca niciodata, rolul si responsabilitatile presei de la noi. Confruntati deja cu o scadere a credibilitatii pe care nu o mai pot ascunde, unii se vad nevoiti sa vorbeasca public despre situatia in care s-a ajuns. Din pacate, insa, doua asemenea dezbateri, pe care le-am vazut recent la un post local de televiziune, par sa nu anunte nimic bun. Si asta din cauza felului in care sunt eludate in continuare cauzele situatiei despre care vorbesc. Ca si in alte chestiuni de genul acesta, lucrurile trebuie privite din perspectiva a ceea ce se intampla in societatile cu traditii democratice. Nici presa constanteana nu este independenta in termeni absoluti - si deci nici obiectiva in termeni absoluti. Stim, de exemplu, ca destule dintre cele mai importante institutii de presa isi asuma deschis o orientare politica sau alta. Dupa cum stim ca institutiile de presa sunt si ele intreprinderi ca oricare altele, care nu pot functiona decat in masura in care sunt eficiente economic si ca profesia de jurnalist este una "cu o dubla natura - liberala in spirit si salariala in fapt". Prin urmare, adevarurile acestea nu pot fi neglijate nici atunci cand judecam ce se intampla astazi la noi. Si totusi, ele nu pot sa justifice decat foarte putin din ceea ce se intampla astazi la noi. Lucrul cel mai grav din ultimii doisprezece ani a fost, la noi, devalizarea proprietatii publice, mai ales din cauza felului in care s-a facut privatizarea acesteia. Iar lucrurile acestea nu sunt intamplatoare. Amenintarile la adresa libertatii de exprimare din Romania reprezinta de multi ani la rand o tema care preocupa Consiliul Europei, Uniunea Europeana, Departamentul de Stat si Congresul Statelor Unite. In schimb, pentru organizatiile patronilor presei problema pare ca nici nu exista. Au trecut deja cinci ani de cand statul roman nesocoteste obligatia pe care o avea, potrivit Rezolutiei 1123/1997 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, de a amenda articolele din Codul Penal referitoare la "insulta", "calomnie" si "ofensa adusa autoritatii". In tot acest rastimp, organizatiile despre care vorbesc au fost cu totul si cu totul departe de a face ceea ce erau obligate sa faca prin chiar statutul propriu. Daca solidaritatea in apararea propriilor ziaristi ar fi functionat la fel ca aceea in impunerea "legii tacerii" in folos propriu, autoritatile s-ar fi vazut de mult obligate sa respecte responsabilitatile pe care si le-au asumat prin Constitutie si prin tratatele internationale. Ziaristii sunt judecati, si de cele mai multe ori condamnati, in procesele intentate de oamenii politici, nu numai dupa norme penale care aduc atingeri grave libertatii de exprimare, ci si dupa reglementari ale dreptului civil (articolele 998 si 999 din Codul Civil), vadit desuete si contrare regulilor pe care lumea civilizata le practica astazi in materie de libertate a presei. Nu este nici o indoiala ca tocmai o asemenea situatie s-a dorit sa fie evitata atunci cand prin Constitutie (articolul 30) s-a dispus ca "Delictele de presa se vor stabili prin lege". Aceasta lege nu exista nici azi, la mai mult de un deceniu de la adoptarea Constitutiei. La toate acestea se adauga si faptul ca ziaristii de la noi nu au, practic, nici o forma asociativa proprie care sa le apere interesele. Vulnerabilitatea ziaristilor decurge, deci, atat din lege, cat si din lipsa lor de solidaritate (probabil ca pe lipsa de solidaritate s-a si mizat atunci cand la nivelul organizatiilor patronale s-au luat decizii ca aceasta, ca un ziarist care pleaca sau este dat afara de la o institutie de presa sa nu fie angajat la nici o alta, decat cu acordul patronului de la care a plecat).