1 septembrie - Ziua Jandarmeriei Rurale (galerie foto)
1 septembrie - Ziua Jandarmeriei Rurale (galerie foto)Cu prilejul aniversării a 116 ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului de aplicare a Legii Jandarmeriei Rurale, astăzi, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Constanţa organizează o serie de manifestări. De asemenea, pe 1 şi 2 septembrie, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis" va derula activităţi comemorative şi cultural-sportive.
Ziua porţilor deschise ale IJJ Constanţa va debuta cu vizita a 100 de copii aflaţi în plasament laCentrul Delfinul din Agigea şi a unor elevi din ţară, aflaţi în tabără, la Eforie, cu sprijinul Patriarhiei Române. Oaspeţii vor viziona un film, vor trece prin Sala Tradiţiilor şi vor asista la un exerciţiu demonstrativ, urmat de o prezentare a tehnicii de luptă. Un invitat special va fi un jandarm veteran, în vârstă de 86 de ani, sublocotenentul (r) Ion Şerban, care a slujit Jandarmeria din 1942 până în 1950. De altfel, Sala Tradiţiilor va fi deschisă, astăzi, tuturor celor ce vor să-i treacă pragul în intervalul orar 9.00 - 13.00.
Inspectorul şef al IJJ Constanţa, locotenent colonel Marian Ureche, va inaugura, la ora 13.00, împreună cu primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag, postul de jandarmi din localitate, structură înfiinţată la solicitarea primăriei din localitate şi unde vor activa 10 jandarmi.
Tot azi, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis" va avea loc un simpozion cu tema „Repere istorice - Jandarmeria Rurală 116 ani". Mâine, personalul unităţii se va întrece în cadrul unui concurs de tir ce va avea loc în poligonul Cumpăna.
Reamintim că Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale a fost prezentată în Parlament în ianuarie - februarie 1893 şi a fost promulgată prin Decretul Regal nr. 2919 din 30 august 1893. Normativul prevedea instituirea unui corp de pază şi ordine cu structură militarizată în toate localităţile rurale având ca principală atribuţie menţinerea şi garantarea siguranţei publice şi executarea legilor. O zi mai târziu, pe 1 septembrie 1893, a apărut Regulamentul de aplicare a Legii Jandarmeriei Rurale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp