10 hectare de vegetație uscată au ars în județul Tulcea (GALERIE FOTO)
10 hectare de vegetație uscată au ars în județul Tulcea (GALERIE FOTO)
24 Jan, 2022 21:40
ZIUA de Constanta
1633
Marime text
În această seară, salvatorii Secției de Pompieri Măcin au fost solicitati să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs în apropierea localității Jijila.
16 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și membri ai SVSU Jijila s-au deplasat la fața locului.
Incendiul a fost lichidat, după aproximativ 2 ore, în limitele găsite, iar forțele de intervenție s-au retras din dispozitiv la ora 20:13.
În urma evenimentului a ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, transmite ISU Delta Tulcea.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost foc deschis în spații deschise.
Astfel de acțiuni, voluntare sau involuntare, pot duce de multe ori la izbucnirea unor incendii de amploare și chiar la pierderi de vieți omenești.
De aceea, reamintim și facem apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii.
Arderea vegetaţiei uscate, miriştilor şi a resturilor vegetale:
⛔️ este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor (GAEC 6.2),
reglementate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.352/2015;
✅ se poate executa numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi după informarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis conform Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.605/579/2008, precum şi OMAI nr.163/2007.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000-6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000-50.000 pentru persoane juridice. De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Foarte important!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Sursa foto: ISU Delta Tulcea
Sursa foto: ISU Delta Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii