14 ani de închisoare pentru operaţiunea "Portbagajul"

13 Nov, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
2785
Marime text
Pedepse dure pronunţate de judecătorii constănţeni în cazul celor trei liceeni judecaţi pentru că au răpit un bărbat, l-au ameninţat cu pistolul, l-au tâlhărit şi l-au băgat în portbagajul propriei maşini.
Stelian Sorin Cărţună, individul considerat a fi capul operaţiunii "Portbagajul", a fost condamnat la 14 ani de închisoare, în timp ce Constantin Popa a luat 11 ani, iar Adriana Micu Manole, ultima dintre acuzaţi, va trebui să execute cinci ani în penitenciar. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Constanţa, aceasta fiind prima instanţă care a analizat dosarul. Completul format din preşedintele Cristian Bourceanu din cadrul Judecătoriei Constanţa a ajuns la concluzia că cei trei tineri se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care i-au trimis în judecată pentru tâlhărie, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în luna septembrie 2009, când aceştia l-au răpit pe Lucian Purice, l-au tâlhărit, l-au ameninţat cu pistolul şi l-au închis în portbagajul maşinii sale.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii