19 achitări și cinci condamnări Dosarul Beinur, închis definitiv de judecătoarele care au decis libertatea lui Mazăre
19 achitări și cinci condamnări: Dosarul Beinur, închis definitiv de judecătoarele care au decis libertatea
09 May, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3918
Marime text
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României - Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Achitările au fost acordate în baza articolului 10 litera „d“ din Codul de procedură penală, conform căreia „faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii“.
Trimis spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, la începutul lunii februarie 2011, dosarul în care cunoscutul om de afaceri din Mangalia Beinur Nuredin a fost judecat alături de mai multe persoane, printre care s-au aflat comisarul-şef de poliţie Cristinel Niţoi, fost adjunct al Poliţiei din Neptun, şi Emanoil Hanganu, şef al Corpului de Control al Primăriei Mangalia, a fost închis definitiv. Ieri, judecătoarele Anca Mădălina Alexandrescu, Ioana Bogdan şi Ioana Alina Ilie, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, au hotărât pedepsirea lui Beinur Nuredin la un an de închisoare cu suspendare. Beinur Nuredin a primit patru achitări, fratele acestuia, Erchin Nuredin, a luat trei achitări, Nelu Mihai Balaban - patru achitări, Mannix Pădure - două achitări, Constantin Ovidiu Pop - o achitare, Valentin Popa - o achitare, Emanoil Hanganu - o achitare, Cristinel Niţoi - trei achitări.
Anca Mădălina Alexandrescu, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, a respins, luna trecută, propunerea de arestare a lui Mazăre şi a lui Sorin Gabriel Strutinsky. Judecătoarea Ioana Bogdan, fost procuror DNA şi consilier al lui Daniel Morar, fostul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi Ioana Alina Ilie au decis, recent, menţinerea în arest preventiv atât a lui Mazăre, cât şi a lui Strutinsky.
Mazăre şi Strutinsky, menținuți în arest de judecătoarele Corina Jijiie şi Ioana Ilie, de la Curtea Supremă (referat DNA)
Mazăre şi Strutinsky, menţinuţi în arest de fosta consilieră a lui Daniel Morar (referat DNA)

Beinur Nuredin
Revenind la dosarul lui Beinur, catalogat de unii drept liderul lumii underground din partea de sud a litoralului, a fost achitat pentru instigare la şantaj, (faptă din luna aprilie 2010), pentru şantaj în formă continuată (acte materiale din datele de 18.02.2010, 24.02.2010, 12.04.2010, 16.04.2010, 06.08.2010, 29.08.2010, parte vătămată M.M.), dar şi pentru şantaj (faptă din data de 24.02.2010, parte vătămată CMC). Mai mult decât atât, omul de afaceri a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (faptă din data de 29.08.2010). Beinur Nuredin a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (faptă din data de 18.02.2010).„Au declanşat războiul“
Conform procurorilor „(...) acţiunile de distrugere s-au repetat în data de 18.02.2010, când la aceeaşi unitate (n.r. Unitatea 129 Neptun, rămasă în folosinţa lui M.M.) au oprit 4 (patru) autoturisme din care au coborât mai multe persoane, dintre care inculpaţii Nuredin Beinur, Nuredin Erchin, Balaban Nelu Mihai, Pădure Mannix şi învinuiţii Petcu Elvis şi Nuredin Ermin. Aceştia au distrus stâlpii de susţinere a schelelor şi au adresat ameninţări şi injurii, afirmând că au declanşat războiul, au proferat expresii şi cuvinte care au adus atingere bunelor moravuri şi au provocat scandal public“. Pedeapsa a fost suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare de trei ani. Judecătorii au constatat că Beinur a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 12.10.2010 până la data de 25.06.2011.Erchin Nuredin
Erchin Nuredin, fratele lui Beinur Nuredin, a fost, de asemenea, achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj în formă continuată (acte materiale din datele de 17.02.2010, 18.02.2010, 4.03.2010, 6.03.2010, 22.07.2010, parte vătămată M.M.), achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu (faptă din data de 21.04.2010), achitat sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapte din datele de 17.02.2010, 4.03.2010 şi 6.03.2010). Erchin Nuredin a primit un an de închisoare cu suspendare condiţionată pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (faptă din data de 18.02.2010). Bărbatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 12.10.2010 până la data de 25.06.2011.Nelu Mihai Balaban
Nelu Mihai Balaban a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj (faptă din data de 28.04.2010), achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj (faptă din data de 24.02.2010, parte vătămată CMC), achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj în formă continuată (acte materiale din datele de 18.02.2010, 24.02.2010 parte vătămată M.M.), achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (faptă din data de 18.02.2010). Balaban a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 12.10.2010 până la data de 22.07.2011.Mannix Pădure
Mannix Pădure a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj în formă continuată (acte materiale din datele de 17.02.2010, 18.02.2010, 4.03.2010 şi 6.03.2010, parte vătămată M.M.), achitat sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapte din datele de 17.02.2010, 18.02.2010 şi 4.03.2010). Pădure a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (faptă din data de 6.03.2010). Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia şi perioada executată de la data de 21.09.2010 până la data de 22.07.2011 (respectiv prevenţia în prezenta cauză de la data de 12.10.2010 până la data de 22.07.2011 şi perioada executată de la data de 21.09.2010 până la data de 20.02.2011).Constantin Ovidiu Pop
Constantin Ovidiu Pop a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, (faptă din data de 28.04.2010), dar şi pentru favorizarea infractorului. Pop a fost condamnat la un de închisoare pentru mărturie mincinoasă şi la şase luni pentru fals în declaraţii în formă continuată. Pedeapsa a fost suspendată condiţionatEmanoil Hanganu, şef în Primăria Mangalia
Emanoil Hanganu, fost şef al Corpului de Control al Primăriei Mangalia, a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi instigare la fals în declaraţii, ambele în formă continuată, şi condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare condiţionată pentru instigare la fals intelectual în formă continuată.Cristinel Niţoi, fost adjunct al Poliţiei din Neptun
Comisarul-şef de poliţie Cristinel Niţoi, fost adjunct al Poliţiei din Neptun, a fost achitat pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, dar şi pentru conflict de interese în formă continuată. Judecătorii au constatat că Niţoi a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 13.10.2010 până la data de 17.12.2010.Citeşte şi
Judecata în cazul „Beinur“ începe la Curtea de Apel Bucureşti pe 7 martieMazăre şi Strutinsky, menținuți în arest de judecătoarele Corina Jijiie şi Ioana Ilie, de la Curtea Supremă (referat DNA)
Mazăre şi Strutinsky, menţinuţi în arest de fosta consilieră a lui Daniel Morar (referat DNA)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii