Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:30 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine „arde" ANI? Mironescu, Mazăre şi Integritatea

ro

09 Dec, 2011 01:00 2439 Marime text
Mironescu-LaurentiuMironescu03.jpgInspectorii de integritate au cerut ca procesul cu Laurenţiu Mironescu să nu se desfăşoare la Constanţa după ce s-au „ars" cu dosarul primarului Radu Mazăre

După ce şi-au exprimat îndoielile cu privire la o posibilă desfăşurare la Constanţa a procesului intentat de fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate trebuie să aştepte până după sărbători pentru a afla dacă rămân sau nu „la mila" judecătorilor constănţeni. De menţionat că nu este pentru prima dată când reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate cer strămutarea unui proces programat să se desfăşoare la Constanţa, exemplul fiind stabilit de dosarele cu primarul Radu Mazăre.

La sfârşitul unei şedinţe de judecată ce a durat câteva ore, pe masa instanţei aflându-se şi alte dosare, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât să amâne cererea de strămutare formulată de ANI pentru data de 25 ianuarie 2012, după sărbătorile de iarnă. Atâta doar că între timp, la Curtea de Apel Constanţa urmează să se desfăşoare un nou termen în procesul propriu-zis intentat de Mironescu Agenţiei Naţionale de Integritate. Aşa cum menţionam şi în ediţiile anterioare, inspectorii de integritate au cerut ca procesul să nu se desfăşoare la Constanţa după ce s-au „ars" cu dosarul primarului Radu Mazăre, în care au fost obligaţi în cele din urmă de o instanţă din Galaţi să-i acorde despăgubiri.

Exemplele DNA, IGPR

Cererea de strămutare a ANI a fost astfel înregistrată pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii Supreme pe data de 31 octombrie, urmând ca strămutarea solicitată să fie analizată pe data de 7 decembrie, însă procesul s-a amânat pe 25 ianuarie. În contextul în care ANI a obţinut deja o dovadă de bunăvoinţă din partea judecătorilor Curţii Supreme, care au aprobat anul trecut cererea ANI de strămutare a procesului cu primarul Radu Mazăre, nu este exclus ca Înalta Curte să pronunţe o nouă decizie favorabilă ANI, iar procesul să revină unei alte instanţe din ţară. Nu de alta, dar se pare că inspectorii de integritate au învăţat din exemplele celorlalte instituţii care s-au judecat la Constanţa cu primarul şi au pierdut, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Naţională Anticorupţie, obligate de judecătorii constănţeni la plata unor daune morale. Acţionând preventiv, pe sistemul „te arzi o dată, sufli şi-n iaurt", ANI a cerut strămutarea de la Constanţa imediat ce primarul a intentat procesul. Numai că şi judecătorii gălăţeni, unde a ajuns procesul cu Mazăre, i-au dat dreptate edilului din Constanţa, iar Agenţia a fost obligată la plata daunelor morale. Totuşi, într-un al doilea dosar judecat şi pierdut tot la Galaţi, ANI s-a bucurat de sprijinul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a hotărât rejudecarea dosarului. În urma rejudecării, Mazăre a pierdut procesul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii